Ce cluburi au cele mai mari prețuri la bilete în Liga Campionilor și cât costă cel mai ieftin tichet
Cluburile de fotbal Juventus și Barcelona au stabilit cele mai mari prețuri la bilete pentru meciurile de pe teren propriu din grupele Ligii Campionilor, notează Reuters.
Juventus Torino, campioana Italiei în ultimii cinci ani, a stabilit prețuri la bilete care pornesc de la 45 de euro. Cel mai ieftin tichet la un meci al Barcelonei, campioana Spaniei, pe Camp Nou valoarează aproximativ 44 de euro.
Campioana Angliei, Leicester City, și Arsenal urmează în ordine în acest clasament întocmit de Spreadex. În grupele actualei ediții a Ligii Campionilor, cel mai accesibil bilet pe stadionul Emirates din Londra costă 42.50 de euro, iar pe King Power Stadium costă 40 de euro.
Un amănunt interesant este faptul că Celtic Glasgow, campioana Scoției, a stabilit prețuri minime mai ridicate decât Real Madrid, deținătoarea trofeului Ligii Campionilor: 38 de euro, comparativ cu 34.50 de euro.
Bilete accesibile oferă și Bayern Munchen (30 de euro), Manchester City (29 de euro) și Tottenham Hotspur (26.50 euro). Tottenham a luat această măsură ca urmare a mutării temporare pe stadionul Wembley.
FC Sevilla, câștigătoarea Europa League în ultimele trei sezoane, percepe minimum 39 de euro pentru un bilet în Liga Campionilor. Paris St Germain, campioana Franței în ultimele patru stagiuni și sfertfinalistă în precedenta ediție a Ligii Campionilor, a stabilit un preț semnificativ mai mic, 27.50 de euro.
La doar 4.60 de euro, campioana Ucrainei, Dinamo Kiev, oferă cele mai ieftine tichete din Europa. Prețul mediu al celui mai ieftin bilet la un meci din grupele Ligii Campionilor este 30 de euro, potrivit studiului Spreadex.