„Super Mario” Felgueiras a fost încă o dată eroul CFR-ului în Ligă, la fel cum se întâmplase și la Braga. E adevărat, unii consideră că ieșirea sa la golul lui Burak a fost puțin hazardată, dar probabil că fără paradele lui campionii noștri nu ar fi avut nicio șansă pe Turk Telekom Arena.
Unul dintre momentele cheie ale meciului a fost reprezentat de faza penalty-ului din minutul 34, când portarul adus de la Brașov a ghicit colțul în care a tras Melo și și-a ținut echipa în joc. Ricardo Cadu a dezvăluit după meci că a intenționat să îi spună lui „Super Mario” că mijlocașul turc va trage în celălalt colț, dar s-a abținut în ultimul moment. Cu un gol încasat înainte de pauză și cu un om în minus, probabil că CFR-ul nu ar mai fi rezistat.
„Am vrut să-i zic lui Mario să se arunce în altă parte la penalty, mă bucur că nu am făcut-o.„, a dezvăluit Cadu, după meci.
În ceea ce privește calificarea în primăvara europeană, căpitanul clujenilor e optimist, dar atrage atenția că returul cu Galatasaray va fi extrem de dificil. Practic, duelul cu turcii de peste două săptămâni devine decisiv: dacă vor învinge, ardelenii își vor asigura calificarea în Europa League, de pe locul trei.
„Un rezultat corect, un rezultat bun pentru noi, e greu de câștigat aici. Va fi greu și în meciul următor cu Galatasaray, pentru că aici a fost un teren pe care nu se putea juca. Am avut și ghinion cu Viitorul, trebuie să ai și puțin noroc, aici am avut, cu Manchester am avut, la Braga la fel. Merităm să fim în primăvară, dar va fi foarte greu cu Galata la Cluj.„, a mai spus fundașul portughez.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER