Ce șanse are Petrescu** să antreneze în Premier League

Victoria răsunătoare a Unirii Urziceni cu Glasgow Rangers l-a
readus pe Dan Petrescu în atenția presei din Marea Britanie.
Ziariștii din Insulă consideră că un antrenor precum „Bursucul” ar
putea oricând să conducă un club din Premier League.

Steven Howard, redactorul de la The Sun care i-a luat apărarea
lui Mutu în războiul cu Chelsea, crede că Dan Petrescu ar trebui să
profite de relațiile pe care și le-a făcut când juca la Chelsea
pentru a primi o ofertă din Premier League. „Petrescu știe meserie,
asta s-a văzut foarte bine până acum. Dar în Anglia nu contează cât
știi, ci pe cine știi. În ultimii cinci ani, 45 la sută dintre
antrenorii englezi care au fost demiși nu au mai primit nicio
ofertă. Asta spune multe despre nivelul antrenorilor englezi, de
aceea cluburile își îndreaptă atenția spre antrenori din afară. Dan
Petrescu ar face o treabă bună în Anglia”, a spus ziaristul de la
The Sun pentru ProSport.

Jurnalistul și-a argumentat opinia cu exemple din Premier
League: Gianfranco Zola, fostul jucător al lui Chelsea, este
manager la West Ham United, Denis Wise, căpitanul lui Petrescu de
la Chelsea, este pe banca celor de la Leeds United, iar un alt fost
coleg de-al „Bursucului” de la Chelsea, Roberto Di Matteo, este
tehnician la West Bromwich.


Giovani Becali: „Are
ofertă din Serie A”

Campionatul cucerit în sezonul precedent și meciurile excelente
din Champions League l-au adus pe Dan Petrescu în atenția
cluburilor din prima ligă italiană. „Dacă vrea să plece, Dan are
echipă din prima ligă din Italia. Mă sufocă cu telefoanele
italienii, au fost și la Glasgow. Petrescu știe, dar spune că vrea
să continue munca la Urziceni”, a dezvăluit, ieri, Giovani Becali
următoarea posibilă destinație a „Bursucului”.

Publicat: 22 10. 2009, 10:56
Actualizat: 22 10. 2009, 11:18