Ce simte un superstar când știe că totul depinde de el? Reacția lui Ronaldo, la finalul unui meci de neuitat

Real Madrid – Juventus 1-3. La capătul a 98 de minute care vor rămâne în memoria microbiștilor, Cristiano Ronaldo a vorbit despre penalty-ul controversat primit de Real Madrid, dar și despre cum s-a simțit în minutele care au trecut din momentul în care Michael Oliver a arătat punctul cu var și execuția sa perfectă.

Pentru superstarul portughez, nu există nicio discuție privind corectitudinea deciziei lui Michael Oliver. Prezent la doi metri de fază, după ce a recentrat inspirat, Ronaldo crede că se impunea acordarea loviturii de la 11 metri, pentru că Lucas Vazquez ar fi fost faultat într-o poziție iminentă de gol: „Nu înțeleg de cei de la Juventus au protestat față de decizia arbitrului. A fost penalty. Dacă nu era faultat din spate, Lucas ar fi înscris cu siguranță”, a spus Ronaldo, la finalul meciului, pentru ca mai apoi să atragă atenția că euforia calificării dramatice nu trebuie să-i destabilizeze pe colegii săi: „Sunt foarte bucuros cu această calificare în semifinalele Ligii Campionilor, dar trebuie să o luăm meci cu meci, nu să ne gândim la trofeu. Acum ne aflăm abia în semifinale”.

Din momentul în care Real a primit penalty și până la golul decisiv al lui Ronaldo au trecut mai bine de patru minute, iar lusitanul a vorbit despre cum a resimțit presiunea: „Minutele de dinainte să execut penalty-ul mi s-au părut o eternitate. Aveam pulsul foarte mare, dar am vrut să mă calmez, pentru că știam că șutul meu era decisiv. Îi mulțumesc lui Dumnezeu că am reușit să marchez și să mergem mai departe”.


 

Publicat: 12 04. 2018, 00:37
Actualizat: 12 04. 2018, 00:51