Ce spune regulamentul UEFA despre cazul Stelei! Precedentul „Porto” le dă speranțe campionilor

Steliștii așteaptă cu sufletul la gură decizia UEFA în cazul „Valiza”, după ce Gigi Becali a fost găsit vinovat pentru dare de mită și fals în acte și condamnat la 3 ani de închisoare cu executare.

Forul continental este foarte sensibil la astfel de cazuri, iar în trecut nu s-a sfiit să excludă in cupele europene echipe ca Juventus, Fener sau FC Porto. Ultima a scăpat însă, după ce a făcut recurs la decizia de excludere din Liga Campionilor, în sezonul 2008-2009. Atunci justiția portugheză a dovdit că FC Porto a cumpărat arbitri în perioada 2003-2004.

FC Porto a fost judecată atunci în baza regulamentului de organizare a Ligii Campionilor, ediția 2008-2009. Punctul pe care l-au invocat oficialii forului europan a fost 1.04 (d), din capitolul „Criterii de admitere”: „Un club nu trebuie să fi fost implicat în activități legate de aranjarea sau de influențarea unui meci din campionat sau la nivel internațional”.

Cazul lui FC Porto este cel mai apropiat de cel al Stelei și singurul care le dă speranțe românilor. Porto a fost atunci exclusă din Liga Campionilor, dar reprimită la apel.

UEFA nu s-a mai confruntat până acum cu un caz ca al Stelei, însă va judeca după același paragraf după care a exclus-o și pe FC Porto. Forul continental ține cont și de deciziile luate de Înalta Curte de Casație și Justiție, însă în regulamentul UEFA scrie că nu este obligatoriu ca aceasta să influențeze măsura de admitere sau nu în competițiile europene.

Între timp, regulamentul pentru admiterea în Liga Campionilor a suferit unele modificări față de 2008, însă baza a rămas aceeași.

Iată ce spune capitolul „Criterii de admitere” din regulamentul UEFA pentru Liga Campionilor, sezon 2012-2013:

2.04(g) Pentru a fi eligibil pentru Liga Campionilor, un club nu trebuie să fi fost implicat direct sau indirect, odată cu intrarea în vigoare a articolului 50(3) din Statutul UEFA, în orice activitate care vizează aranjarea sau influențarea unui meci la nivel național sau internațional.

2.05 Dacă, pe baza tuturor circumstanțelor și a informațiilor, UEFA ajunge la concluzia evidentă că un club a fost implicat direct și/sau indirect în aranjarea sau influențarea rezultatului final al unei partidei la nivel național sau internațional, de la intrarea în vigoare a Articolului 50 (3) din Statutul UEFA (27 aprilie 2007), UEFA va declara acel club ineligibil pentru a participa în competiție.

O astfel suspendare va avea efect timp de un sezon. În momentul luării deciziei, UEFA se poate baza, dar nu e mărginită de asta, pe decizia a unui for sportiv național sau internațional, tribunal sportiv sau a unei curți civile.

UEFA se poate abține de la a suspenda un club din competiție (n.r. Liga Campionilor), dacă UEFA constată că decizia luată în prealabil de un for sportiv național sau internațional, tribunal sportiv sau o curte civiă a împiedicat deja clubul respectiv să participe în competiția în cauză.
 

Publicat: 05 06. 2013, 17:42
Actualizat: 05 06. 2013, 19:16