Cea mai tare lovitură dată de Steaua în această vară. Mirel Rădoi a pus mâna pe o „bijuterie”. Cifrele o confirmă

Jugurtha Hamroun a fost unul dintre cele mai inspirate transferuri făcute de Steaua în această vară. Algerianul venit de la Oțelul și-a pus până acum amprenta pe toate meciurile în care a jucat.

Hamroun n-a fost niciodată până acum titular la Steaua, dar este stelistul cu cele mai bune cifre în acest început de sezon. Mijlocașul de 26 de ani s-a dovedit o achiziție foarte inspirată și arată o calitate peste medie. Până acum, Hamorun a contat în toate meciurile în care a intrat.

Prima partidă jucată în tricoul Stelei a fost turul cu Trencin. Hamroun a intrat în repriza a doua, la 0-0 și jocul s-a schimbat imediat. Mai întâi, a scos lovitura liberă din care Nicușor Stanciu a deschis scorul. Apoi a stabilit scorul final, 2-0. A urmat partida cu Pandurii și a ieșit din nou în evidență, reușind să înscrie golul de 3-0.

Hamorun a fost unul dintre cei mai buni jucători și la returul cu Trencin. Și-a etalat tehnica, iar la 2-1 pentru slovaci a provocat un moment psihologic în desfășurarea meciului. În minutul 59, Hamroun a intrat în careu și a reușit să scoată o lovitură de la 11 metri, din care Tade a egalat. A fost o gravă lovitură pentru moralul adversarului, care încă spera la calificare.

În cele trei meciuri în care a intrat până acum, Hamroun a avut un rol decisiv la patru dintre cele șapte goluri marcate în total de Steaua.

Hamorun a fost transferat de Steaua în această vară din postura de jucător liber de contract, după ce s-a despărțit de Oțelul. Jucătorul algerian semnase cu o echipă din liga secundă a Turciei, dar contractul n-a fost înregistrat, astfel că a putut să fie luat de Steaua.

Publicat: 22 07. 2015, 23:07
Actualizat: 22 07. 2015, 23:08