Cech a ieșit accidentat, Schwarzer a devenit cel mai bătrân jucător din istoria fazelor eliminatorii ale Ligii Campionilor

Probleme pentru Jose Mourinho chiar în debutul meciului Atletico – Chelsea, din semifinalele Ligii Campionilor. Portarul Petr Cech s-a accidentat în mintul 17. După un corner al lui Atletico, goalkeeperul ceh a căzut după un duel cu Raul Garcia și s-a lovit serios la cot, făcând semne disperate către echipa medicală. Jose Mourinho l-a schimbat pe Cech cu rezerva Mark Schwarzer, un portar în vârstă de 41 de ani și 198 de zile, care a devenit astfel cel mai batrân jucător care a evoluat vreodată în fazele eliminatorii ale Ligii Campionilor.

Schwarzer a fost legitimat de Chelsea în vară, portarul australian semnând un contract valabil pentru un sezon. De-a lungul carierei, goalkeeper-ul a mai jucat pentru Marconi Stallions, Dynamo Dresda, Kaiserslautern, Bradford City, Middlesbrough și Fulham.

  • Schwarzer a debutat în Liga Campionilor în această toamnă, la 41 de ani și 66 de zile, chiar într-o partidă cu Steaua câștigată de Chelsea, scor 1-0.
  • Cel mai în vârstă jucător care a evoluat vreodată în istoria Ligii Campionilor este portarul Marco Ballota, de la Lazio, la 43 de ani si 253 de zile. Italianul a jucat însă doar în faza grupelor.

 

Publicat: 22 04. 2014, 22:31
Actualizat: 22 04. 2014, 23:23