„C’est la vie!” Șeicii au fost puși la respect de Ronaldo&Co în ziua în care Real Madrid a împlinit 116 ani. Cronica meciului de la Paris

Real Madrid a eliminat marți Paris Saint Germain din Liga Campionilor într-un mod mult mai clar decât reușise același lucru, sezonul trecut, FC Barcelona. Spaniolii, care exact marți au sărbătorit 116 ani de la înființare, au învins pe „Parc des Princes” cu 2-1, după ce câștigaseră și turul, pe „Santiago Bernabeu”, cu 3-1. A fost o victorie a științei jocului, a tradiției și a valorii sedimentate în timp în fața credinței că banii înseamnă totul a șeicilor din Qatar care au cumpărat „la kilogram” PSG. Real Madrid, cu Zidane pe bancă și Cristiano Ronaldo în teren, merge în „sferturi”. Paris Saint Germain, cu Nasser Al-Khelafi în tribună și transferuri de 400 de milioane, rămâne acasă în „optimi”.

Cele două formații s-au tatonat în debutul jocului, iar ocaziile au întârziat să apară. Sergio Ramos a semnat prima ratare importantă din retur. Căpitanul blanco a fost angajat de Asensio în fața porții, a deviat pe centru, dar Areola a blocat în ultimul moment. Di Maria a fost cel mai activ jucător în primele minute, dar toate incursiunile argentinianului au fost blocate de fundașii lui Zidane. Mbappe a încercat de asemenea să aducă un plus de viteză în jocul gazdelor, dar la fel ca în partida tur, n-a reușit să treacă de Ramos. Real a trecut din nou pe lângă deschiderea scorului în minutul 38, când Benzema a vrut să-i strecoare mingea printre picioare lui Areola, dar portarul a blocat. PSG s-a trezit și a răspuns prin Mbappe, al cărui șut la colțul scurt a fost respins de Navas. După primele 45 de minute, scorul era identic și la Paris, și la Liverpool, 0-0. Multe așteptări, puține realizări.

Banii nu aduc fericirea

De numai șase minute a avut nevoie Cristiano Ronaldo pentru a deschide scorul după reluare. Dani Alves a pierdut în fața lui Asensio, acesta a continuat cu Vazquez, care i-a pus mingea pe cap lui Ronaldo. Portughezul a trimis în plasă pentru 1-0 și pentru a 12-a oară în actuala stagiune a Ligii Campionilor. Cavani a reluat spectaculos după deschiderea scorului, Navas a blocat, dar a fost un simplu foc de paie. Real Madrid s-a instalat încetul cu încetul la conducerea partidei. Eliminarea lui Verratti părea că pune capăt meciului. Italianul a văzut al doilea galben după ce a protestat vehement la adresa centralului Felix Brych. Când totul părea pierdut, Cavani a reaprins speranța gazdelor după un gol norocos. Navas a respins în piciorul uruguayanului o lovitură de cap expediată de Pastore, iar balonul s-a scurs în plasă. Casemiro a lămurit soarta calificării, ajutat de conaționalul Marquinhos. Mijlocașul a șutat, apărătorul advers a deviat decisiv, iar tabela a indicat 1-2 după 80 de minute.

Clișeul „Banii nu aduc fericirea” nu are cum să lipsească din această ecuație. 400 de milioane investiți în transferuri, dar fotbalul se învață, nu se cumpără. Nu poți aduce o echipă peste noapte, cu milioane de petrodolari, și să crezi că poți câștiga Liga Campionilor. Șeicii au fost puși la respect de Zidane și ucenicii săi, care doi ani la rând au triumfat în prestigioasa competiție.  
 

Publicat: 06 03. 2018, 23:38
Actualizat: 07 03. 2018, 10:19