CFR a încasat deja 14.000.000 €!
Atâția bani a câștigat în primele luni ale sezonului 2008-2009 campioana. Clujenii au încasat deja aproximativ 8.000.000 de euro de la UEFA și din biletele vândute pentru meciurile de Liga Campionilor. Campioana și-a mai rotunjit conturile prin vânzarea lui Dorsin și a lui Semedo și prin împrumutul lui Fabbiani la Newells Old Boys, pentru care a luat aproximativ 3.000.000 de euro. CFR mai poate obține bani din punctele pe care le va câștiga în ultimele patru partide din faza grupelor Ligii (800.000 de euro pentru o victorie, 300.000 de euro pentru un egal).
O calificare în optimi ar urma să fie răsplătită de forul european cu 2,2 milioane de euro. Pe lângă performanțele din Europa, CFR-ul mai poate da lovitura și pe piața transferurilor. Mai mulți jucători sunt curtați de cluburi mari din Europa. De exemplu, Zenit este dispusă să dea 10.000.000 de euro pentru transferul lui Dubarbier, iar Culio, Gabi Mureșan și Didi se află pe lista de achiziții a mai multor cluburi europene.
Echipa lui Paszkany va mai scoate bani din vânzarea de bilete pentru partidele cu Bordeaux și cu Roma, precum și din cele pentru întrecerea internă. De asemenea, miza este mare și-n Liga I, campioana sezonului în curs urmând să fie răsplătită din drepturile TV cu peste 3.000.000 de euro.
Motivele ascensiunii CFR-ului
Există un singur patron
Clubul din Gruia a fost preluat încă din iarna anului 2002 de Arpad Paszkany, atunci când echipa era în Liga a III-a. Acesta are puteri depline în club, fiind acționar majoritar prin firmele pe care le deține. Dacă dorește să cumpere un jucător, nu va trebui să mai meargă cu propuneri în Consiliul de Administrație, așa cum se întâmplă la Dinamo.
Infuzie de bani în transferuri
Paszkany a cheltuit din vara anului 2006 aproximativ 15 milioane de euro pentru transferurile de jucători. Nu s-a sfiit să scoată din buzunar 2,2 milioane de euro pentru Fabbiani sau 2,9 milioane de euro pentru Pereira, ultimul fiind cel mai scump transfer din Liga I din toate timpurile. Jucătorii care nu dau randament imediat sunt puși pe lista de transferuri.
Mizează pe străini
Clubul din Gruia a mizat în ultimele două sezoane pe jucători străini. Primii care au venit au fost portughezii, dar au urmat mai apoi argentinieni, brazilieni sau jucători din țările nordice. Străinii au fost atrași cu contracte extrem de generoase. Politica echipei din Gruia a fost dur contestată la început, dar acum majoritatea echipelor din Liga I transferă jucători străini.
Â
"Mai multe cluburi mari din Europa ne monitorizează fotbaliștii." – Iuliu Mureșan, președinte CFR Cluj
Â
60 de milioane de euro a investit Arpad Paszkany de când a preluat echipa
38 de milioane de euro este bugetul CFR-ului pentru acest sezon
Â
5 milioane de euro însumează contractele de joc ale fotbaliștilor de la CFR
Â
Â