CFR Cluj a fost aproape de a face o gafă uriașă la partida cu FC Basel, incluzându-l pe Felice Piccole pe lisa de „18”, deși era suspendat. Oficialii „feroviarilor” au considerat că italianul și-a ispășit suspendarea de două etape în partidele cu Slovan Liberec, însă Piccolo n-a fost inclus atunci în lotul UEFA, așa cum cere forul continental.
Oficialii CFR-ului spun însă că n-au știu de această regulă și au aruncat vina în spatele FRF, care, la rândul ei, spune prin vocea purtătorului de cuvânt că Federația n-are nicio implicare în partidele disputate de cluburi în cupele europene:
„Federația nu poate fi vinovată de situația la care face referire CFR Cluj. La orice ședință tehnică, delegatul de joc le reamintește participantelor că singura parte responsabilă de > este clubul, în cazul competițiilor de club, respectiv federația națională, în cazul echipelor reprezentative. Cluburile trebuie să cunoască în totalitate regulamentul”, a declarat purtătorul de cuvânt al FRF, Paul Zaharia, pentru ProSport.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER