CFR are planuri mari și mai dă încă o super lovitură! Nicolae Stanciu, dorit de Dan Petrescu: „Putem forța intrarea în grupele Champions League”

CFR nu mai concepe să rateze prezența în grupele Ligii Campionilor, iar Nelu Varga, finanțatorul ardelenilor, este gata să-l aducă și pe Nicolae Stanciu.

Pe lângă Mario Balotelli, așa cum a anunțat în exclusivitate ProSport, CFR vrea să se întărească serios, după ce anul trecut a ajuns până în primăvara Europa League, fiind eliminată la mare luptă de Sevilla.

CFR vrea să-l aducă și pe Nicolae Stanciu: „Putem forța intrarea în grupele Champions League!”

„Putem forța intrarea în grupele Champions League. Noul obiectiv este Champions League, vom aduce jucători. Vom semna doi jucători, nu vă pot spune cine. Unul este unul dintre cei mai mari golgheteri ai Italiei, celălalt este cel care ne-a răpus în play-off-ul Champions League. E posibil. (n.n. întrebat dacă Stanciu e pe lista CFR-ului.) O să vedeți, vă promitem că o să fie o surpriză. Niciodată nu m-am gândit să continuăm fără Dan Petrescu”, a dat asigurări Nelu Varga, la Look Sport.

Anul trecut, CFR a pierdut calificarea în grupele Ligii Campionilor după ce a fost eliminată chiar de echipa lui Nicolae Stanciu, Slavia Praga.

„Am încercat mereu să fim pe locul 1, să asigurăm tot ce e nevoie la echipă, să fie un mediu oportun pentru câștigarea campionatului. Cel mai important este spiritul echipei, cel care s-a transmis de la vechiul CFR, de la Iuliu Mureșan și Arpad Paszkany. Nu avem cum să-i uităm”, a mai spus Varga, cunoscut drept un om extrem de retras.

„Sunt un om retras, care nu vrea publicitate, dar în seara asta pot să transmit mulțumiri din inimă echipei mele și oamenilor de lângă echipa. E momentul să ne bucurăm pentru performanța această mare. Le mulțumesc tuturor oamenilor care au făcut performanță la această echipă și tuturor celor care ne-au criticat”, a spus patronul campioanei României după victoria de la Craiova, conform GSP.

Publicat: 04 08. 2020, 01:01
Actualizat: 04 08. 2020, 01:09