Perreira ia mingea de unul singur și pleacă într-o cursă nebună. Trece ca o vijelie pe lângă Bosingwa și plesnește mingea după care Cech se întinde cu toată anvergura celor 11 milioane de euro care s-au plătit pe el și o respinge de la înălțimea trofeului de cel mai bun portar din Champions League pe care-l are în vitrină.
Zece minute mai târziu, Culio îi explică lui Ashley Cole de ce a devenit spaima Romei: două mișcări defazate de panteră, o eschivă, o centrare absolut perfectă, o deviere a lui Alcantara, Cadu e acolo, dar și John Terry e tot acolo. Și, așa cum era normal, căpitanul neprețuit al lui Chelsea pune piciorul mult mai ferm și mult mai sigur. Și tot cum era normal, Chelsea a deschis scorul prin Kalou. Evident, un gol care putea fi evitat, dar aveți cum să-i reproșați asta tocmai lui Gabi Mureșan? Sau lui Nuno Claro, debutantul care s-a aruncat ca un nebun pe urmă să-i blocheze pe Anelka sau pe Joe Cole? Și că tot am vorbit de reproșuri, ei bine, ceea ce a urmat bate spre ireproșabil și spre perfecțiune: un-doi fulgerător în stilul care după victoria pe „Olimpico“ e „marcă înregistrată” a CFR-ului, o centrare a lui Panin pentru care l-ar fi invidiat și Beckham și o lovitură de cap a lui Kone în stil Van Nistelrooy. Drogba a fost omul decisiv
Dar minunea nu s-a mai petrecut, pentru că s-a întâmplat în schimb să fie Didier Drogba. Iar aici chiar avem ce să le reproșăm și lui Nuno Claro și lui Mureșan. Doar aici însă, deoarece, pentru tot restul, merită respectul nostru.
"CFR a fost într-o grupă extrem de grea și a făcut niște meciuri mari. A plecat cu capul sus de pe „Stamford Bridge“ și a egalat după o fază extraordinară" – Victor Pițurcă, selecționer România
"La români problema e de mentalitate, nu de calitate a jocului sau a jucătorilor. Vreau ca la anul să fim iar în Ligă, pentru că vom avea deja experiență" – Tony da Silva, fundaș CFR
Â
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER