CFR Cluj – Celtic 1-1! Campioana României a dominat în Gruia, dar nu a reușit să câștige. Scoțienii, avantaj pentru retur

  • CFR Cluj a trecut de FC Astana și Maccabi Tel Aviv în primele două tururi preliminare
  • Dacă va fi eliminată, campioana României va juca în play-off-ul Europa League cu învingătoarea dintre Sheriff Tiraspol / AIK Stockholm.

CFR Cluj – Celtic 1-1 (Rondon 28 / Forrest 37)

  • CFR Cluj: Arlauskis – Susic, Vinicius, Burcă, Camora – Aurelio, Bordeianu, Djokovic – Deac, Omrani (Păun 67), Rondon
    Rezerve: Vâtcă – Sylla, Costache, Țucudean, Butean, Cestor
  • Celtic: Bain – Ajer, Elhamed (Bitton 86), Simunovic, Bolingoli – Forrest, Brown, McGregor – Christie – Edouard, Morgan (Ntcham 67)
    Rezerve: Gordon – Jullien, Griffiths, Hayes, Shved

Minutul 90+4: Final de meci în Gruia! La acest scor, Celtic este calificată în play-off-ul Ligii Campionilor, profitând de avantajul golului marcat în deplasare. CFR este obligată să marcheze în returul de la Glasgow pentru a spera la calificarea.


Minutul 90: Partida va fi prelungită cu 4 minute.


Minutul 86: Asediu la poarta lui Bain! Păun trage pe poartă, portarul scoțienilor respinge, dar mingea ajunge la Țucudean, care încearcă să marcheze din foarfecă. Mingea trece peste poartă.


Minutul 81: Deac irosește o șansă bună pentru clujeni! Decarul CFR-ului putea centra în careu din lovitură liberă, dar a ales să încerce un șut. Mingea a trecut pe lângă poartă, fără emoții pentru cei de la Celtic.


Minutul 78: Ce ocazie pentru CFR!! Mingea ajunge la Țucudean, acesta încearcă să tragă la colțul lung, dar mingea este deviată pe lângă poarta scoțienilor. A fost prima acțiune a golgheterului Ligii 1 din sezonul precedent.


Minutul 76: Emoții pentru CFR! Edouard trimite către Forrest, acesta intră în centru și trage cu dreptul, dar mingea trece pe lângă poarta lui Arlauskis. A fost prima ocazie a scoțienilor în partea secundă.


Minutul 75: Dan Petrescu vrea victoria! Rondon, autorul golului CFR-ului, iese de pe teren și este înlocuit de George Țucudean.


Minutul 67: Schimbări în ambele tabere! Omrani este scos de pe teren, iar în locul său a intrat Păun. În tabăra lui Celtic a intrat Ntcham, în locul lui Morgan.


Minutul 59: Așa cum a anunțat în exclusivitate pentru ProSport, Antonio Conceicao a venit în România pentru meciul celor de la CFR Cluj cu Celtic. Lustainul este în loja stadionului din Gruia. Înainte de a veni în Ardeal, fostul antrenor al campioanei a fost la București, unde a negociat cu Gigi Becali preluarea FCSB-ului.

FOTO / Captură DigiSport.


Minutul 50: Omrani obține un corner, executat de Bordeianu. Mijlocașul trimite în careu, mingea ajunge la atacantul francez care reia slab, iar Bain își salvează echipa.


Minutul 46: S-a reluat jocul în Gruia! CFR Cluj și Celtic sunt la egalitate, 1-1, după o primă repriză în care campioana României a controlat jocul! Forrest a marcat unicul gol al scoțienilor, iar Edouard a bifat prima ocazia a acestora. În 2017, francezul a fost protagonistul unui episod incredibil.


Minutul 45: Pauză în Gruia! De fapt, pe „Arena Națională”, așa cum se arată pe site-ul oficial al UEFA. 🙂


Minutul 37: GOOOL Celtic! Elhamed trimite mingea în careu către Forrest, acesta driblează un adversar și trage cu stângul pe jos, fără șanse pentru Arlauskis. Este un rezultat care nu o ajută deloc pe campioana României. Dacă se va termina așa, CFR este obligată să marcheze în Scoția, Celtic având avantajul golului marcat în deplasare.


Minutul 31: Scoțienii nu mișcă în fața echipei lui Dan Petrescu! Defensiva CFR-ului pare de neclintit în Gruia, Edouard fiind singurul care a reușit să-i pună probleme lui Arlauskis până în acest moment.


Minutul 28: GOOOOOOL CFR Cluj! Deac pasează excelent către Mario Rondon, fotbalistul venit la CFR Cluj în această vară, de la Gaz Metan Mediaș. Acesta s-a demarcat perfect, a preluat și a „strecurat” mingea printre picioarele lui Bain.


Minutul 24: Încă o ocazie pentru CFR Cluj! Deac îi trimite lui Omrani, acesta sprintează spre careul advers și trage la colțul scurt. Mingea trece pe lângă poartă.


Minutul 16: Decizie discutabilă a arbitrului Srdjan JovanoviÇ! Bordeianu trage de la distanță spre poartă, iar Ajer respinge mingea cu mâna, în careu. Jocul nu a fost întrerupt.

FOTO / Captură Digi Sport.


Minutul 12: Emoții pentru Dan Petrescu! Forrest intră în careu, trece de Andrei Burcă și centrează. Mingea îl depășește pe Arlauskis, dar Vinicius a intervenit și a respins în corner.


Minutul 8: CFR îi pune probleme lui Celtic! Omrani trimite către Rondon, acesta sprintează spre poarta adversă și trimite în centru, dar niciun jucător al CFR-ului nu a fost în careu pentru a relua, și defensiva lui Celtic a respins fără emoții.


Minutul 6: Burcă ratează din poziție ideală! Bordeianu centrează din corner, fundașul venit de la FC Botoșani este scăpat din marcaj de defensiva scoțiană, dar acesta reia mingea cu capul peste poartă.


Minutul 5: Ocazie mare pentru Celtic! Edouard îl încearcă pe Arlauskis cu un șut pe jos de la distanță. Portarul are probleme, dar reușește să rețină. Clujenii au replicat după câteva secunde, prin Rondon, dar campioana României se mulțumește cu un corner.


Minutul 1: Fluier de start în Gruia! În urmă cu cinci ani, Celtic venea în România pentru un duel cu Astra. Scoțienii au remizat la Giurgiu, scor 1-1, dar s-au impus pe teren propriu, 2-1, în cadrul grupelor Europa League.


20:40 Gigi Becali a vorbit, printre altele, și despre meciul CFR-ului din Liga Campionilor cu scoțienii de la Celtic, cel mai greu „examen” pentru echipa lui Dan Petrescu din acest sezon. Patronul FCSB crede că oaspeții se vor impune categoric: „Eu cred că o să le dea cu terenul în cap scoțienii. Așa cred. Să sperăm că da, eu așa vreau. Voi vreți (n.r. – să se califice CFR), eu vreau altceva”, a spus Becali, la DigiSport.


20:25 În sezonul precedent, Celtic fost eliminată în preliminariile Champions League chiar de AEK Atena, fosta campioană a Greciei și echipa care va înfrunta Craiova în Europa League, cu scorul general de 3-2. Aceștia au ajuns în Europa League și au obținut chiar calificarea în primăvara europeană, fiind eliminați de spaniolii de la Valencia, scor 3-0.


19:48 Avem echipele de start! Dan Petrescu începe cu Țucudean pe banca de rezerve. Scoțienii îl titularizează pe fostul dinamovist Hatem Elhamed.


19:40 Kieran Tierney (22 de ani) nu va juca în această seară împotriva celor de la CFR Cluj, fiind foarte aproape de un transfer în Premier League. Scoțienii ar urma să încaseze o sumă importantă în schimbul său, iar puștiul scoțian să devină cel mai scump jucător plecat de la acest club.


18:30 Declarația zilei îi aparține lui George Țucudean. Atacantul a vorbit despre meciul cu Celtic: „Orice fotbalist din România și-ar dori să fie în locul nostru acum. Trebuie să mergem mai departe, n-a fost demult o echipă în grupele Ligii Campionilor și sperăm să facem noi minunea asta. Este un meci cu o miză importantă, trebuie să fim mult mai concentrați și ai dracu”, trebuie să fim uniți și să dăm totul pentru a câștiga”, a declarat George Țucudean.


După etapa perfectă din Liga 1, în care toate echipele care și-au anunțat candidatura la titlu s-au încurcat și CFR a câștigat cu 4-1 la Ploiești în fața Chindiei Târgoviște, elevii lui Dan Petrescu sunt în fața celui mai dificil meci din ultima perioadă.

Celtic Glasgow este adversara campioanei României din turul trei preliminar al Ligii Campionilor. Echipa care domină autoritar campionatul Scoției are un lot net superior celui pe care îl are Dan Petrescu la dispoziție pentru această dublă. „Bursucul” și-a făcut temele pentru duelul cu Celtic și a odihnit câțiva titulari în meciul din campionat.

Dacă va trece de Celtic, CFR Cluj se va duela în play-off cu Slavia Praga și poate intra în grupele Ligiii Campionilor după șase ani de „secetă”. Neil Lennon, antrenorul scoțienilor, este pregătit pentru partida din Gruia:  

„Îmi imaginez că va fi cel mai greu test al nostru din acest sezon. CFR Cluj este campioana României și au avut parte de o dublă dificilă în runda trecută (n. red. – 3-2, la general, contra lui Maccabi Tel Aviv). Sunt puternici și compacți. Aruncă rapid mingea și duc balonul rapid în față. De asemenea, sunt bine organizați pe faza defenisvă. Vom juca în deplasare în tur, deci va trebui să ne montăm bine pentru a ne reseta din puncte de vedere mental. Chiar și ala, știm care este motivația noastră”, a spus Lennon, pentru site-ul oficial al celor de la Celtic.

„Dacă jucăm precum Chindia în prima repriză, avem șanse”

Dan Petrescu a încercat să-și motiveze elevii, dând drept exemplu pozitiv Chindia Târgoviște, echipe pe care a învins-o cu 4-1, în condițiile în care CFR a fost condusă cu 1-0 la pauză „Mie îmi place când se zice că avem 50%-50% șanse. Ați văzut că și cu Chindia nu a jucat bugetul în prima repriză. Dacă jucăm și noi precum Chindia, în prima repriză, avem șanse. Vreau să felicit Chindia. În România, nicio echipă nu ne-a pus atâtea probleme de când sunt eu aici, în doi ani”, a spus Dan Petrescu, despre meciul cu Celtic, la Digi Sport.

Publicat: 07 08. 2019, 23:00
Actualizat: 07 08. 2019, 23:01