CFR Cluj a început aventura europeană în Kazakhstan, pe terenul celor de la FC Astana, echipa unde evoluează și românul Dorin Rotariu. Fanii campioanei din Kazakhstan nu s-au înghesuit pentru a vedea primul meci european al sezonului pentru Astana, echipă aflată în plin sezon pe plan intern.
Astana Arena are o capacitate de 30,244 de locuri, iar cu câteva secunde înainte de fluierul de start al arbitrului Lawrence Visser, stadionul nu s-a umplut nici măcar pe jumătate. Aproximativ 10.000 de fani sunt prezenți la meciul dintre FC Astana și CFR Cluj, care poate fi urmărit în format live blog AICI.
Dacă va reuși să treacă de Astana, CFR Cluj trebuie să învingă în dublă manșă încă trei echipe pentru a ajunge în grupele Ligii Campionilor. Ultima participare a ardelenilor în grupe a fost în sezonul 2012-2013, când echipa din Gruia s-a duelat cu Manchester United, Galatasaray și Braga.
FOTO / Digi Sport.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER