CFR Cluj, traseu infernal spre grupele Ligii Campionilor! Ludogoreț și Steaua Roșie Belgrad, adversare posibile încă din turul 2 preliminar. Când va intra în competiție campioana României

CFR este deja cu gândul la preliminariile Ligii Campionilor, după victoria de la Craiova, scor 3-1, clujenii urmând să joace primul meci peste doar două săptămâni.

Campioana României își va afla adversara din primul tur preliminar pe 9 august, iar drumul spre grupele Ligii Campionilor se anunță unul teribil de greu. Anul trecut, CFR  a ajuns până în play-off, fiind eliminată de Slavia Praga, după ce a pierdut cu 0-1 atât în tur, cât și în retur.

CFR poate da iar peste Celtic. Ludogoreț și Steaua Roșie Belgrad, adversare dificile în turul 2 preliminar al UCL

Dacă în primul tur preliminar adversarele sunt foarte modeste, CFR va avea o misiune grea încă din turul 2, unde poate da iar peste Celtic. Vor fi însă și alte nume mari din Europa, precum Legia Varșovia, Young Boys, Ludogoreț și Steaua Roșie Belgrad. Sârbii au două calificări la rând în grupele UCL, după ce au trecut de fiecare dată de patru tururi preliminare.

Spre deosebire de sezoanele trecute, în primele trei tururi preliminare se va juca într-o singură manșă, echipa gazdă urmând să fie aleasă prin tragere la sorți.

Adversare posibile pentru CFR în primul tur preliminar din UCL:

Fola Esch (Luxemburg)
Djurgardens (Suedia)
Linfield Belfast (Irlanda de Nord)
Buducnost Podgorica (Muntenegru)
Flora Tallin (Estoania)
Dynamo Brest (Belarus)
Riga FC (Letonia)
Connah’s Quay (Țara Galilor)
KI Klaksvik (Insulele Feroe)
Europa FC (Gibraltar)
NK Celje (Slovenia)
Ararat-Armenia (Armenia)
KuPS Kuopio (Finlanda)
KR Reykjavik (Islanda)
KF Tirana (Albania)
Sileks Kratovo (Macedonia de Nord)
Floriana (Malta)

Adversare posibile pentru CFR în turul 2 preliminar din UCL:

Celtic (Scoția)
Dinamo Zagreb (Croația)
Astana (Kazahstan)
Ludogoreț (Bulgaria)
Young Boys (Elveția)
Steaua Roșie (Serbia)
Qarabag (Azerbaidjan)
Legia Varșovia (Polonia)
Maccabi Tel-Aviv (Israel)
Molde (Norvegia)

Dacă va fi eliminată chiar și în primul tur preliminar din Liga Campionilor, CFR va continua în preliminariile Europa League, având o șansă mai mare să ajungă în faza grupelor.

„Putem forța intrarea în grupele Champions League. Noul obiectiv este Champions League, vom aduce jucători. Vom semna doi jucători, nu vă pot spune cine. Unul este unul dintre cei mai mari golgheteri ai Italiei, celălalt este cel care ne-a răpus în play-off-ul Champions League. E posibil. (n.n. întrebat dacă Stanciu e pe lista CFR-ului.) O să vedeți, vă promitem că o să fie o surpriză. Niciodată nu m-am gândit să continuăm fără Dan Petrescu”, a dat asigurări Nelu Varga, la Look Sport.

Publicat: 04 08. 2020, 08:31
Actualizat: 04 08. 2020, 15:26