CFR este încrezătoare înaintea meciului cu Chelsea
Cu aproximativ 26 de ore înaintea marelui meci cu Chelsea, campioana României și-a programat ultimul antrenament. În frunte cu Trică și Didi, cei 20 de jucători ai lui Maurizio Trombetta au părut binedispuși, nefiind apăsați de duelul cu supervedetele lui Roman Abramovici. Ceva mai preocupat părea să fie chiar tehnicianul italian, care, deși a anunțat că va folosi același unsprezece de la Roma, nu știe încă pe cine să titularizeze între buturi, Eduard Stăncioiu greșind aproape la fiecare joc. Tocmai de aceea, el i-a convocat pentru acest meci pe toți cei trei portari din lot. De asemenea, absența aproape certă a lui Peralta îi dă planurile peste cap italianului, care nu l-a reținut în lot nici pe Prette, mijlocașul argentinian cu puține minute jucate în acest sezon.
Fotbaliștii campioanei abia așteaptă duelul din această seară. „Nu pot să zic dacă o să dau goluri, pentru că este foarte dificil să marchezi împotriva lor. E bine că jucăm fără presiune. Este cel mai important meci din cariera mea, însă nu mă tem de nimeni de la ei, ci doar îi respect. Putem să batem. Să jucăm cu zâmbetul pe buze!”, a declarat atacantul Yssouf Kone.
Și suporterii sunt pregătiți
Pe de altă parte, mijlocașul Gabi Mureșan le cere sprijinul suporterilor. „Sper ca stadionul să fie plin. Noi așteptăm ca al 12-lea jucător să vină din tribune și să ne ajute prin atmosfera pe care o creează. Trebuie să reușim un rezultat și un joc bune. Cred că un egal ar fi și o surpriză, dar și o confirmare a victoriei de la Roma”, a afirmat Mureșan.
Altfel, galeria lui CFR a pus aseară câte un steguleț pe fiecare loc din tribună (foto medalion), pentru ca și coregrafia să se ridice la nivelul Ligii Campionilor.
Mai sunt 700 de tichete
Azi, între orele 9:00 și 14:00, se vor pune în vânzare, la casele de la stadion, ultimele 700 de bilete pentru partida dintre CFR și Chelsea. Mai sunt disponibile tichete doar
la tribună, la prețuri variind între 230 și 700 ron.
20 de mii de euro vor primi jucătorii din Gruia pentru o victorie, jumătate la egal