Presa italiană apreciază că echipa AS Roma a trecut cu bine testul cu CFR Cluj din grupa E a Ligii Campionilor, scor 2-1, subliniind că Marco Borriello a marcat o bijuterie de gol, remarcând și norocul italienilor la ocaziile românilor.
„Roma, super Borriello”, a titrat Corriere dello Sport. „Roma s-a impus grație lui Mexes și a golului superb reușit de Borriello, făcând inutilă reușita lui Rada. Borriello a reușit o perlă, o capodoperă. Roma ia trei puncte cheie”, a comentat sursa citată.
Gazzetta dello Sport a titrat: „Roma trece cu bine testul”. „Borriello a scos o bijuterie, românii au dat emoții prin Rada și au amenințat poarta lui Lobonț până la final, dar Roma a ținut de scor. Roma a spart gheața în Liga Campionilor. Din cauza acțiunilor talentatului Culio, Roma a arătat puține și a muncit din greu, dar a obținut trei puncte obligatorii. Trebuie să mulțumim Fortunei pentru bara salvatoare la ocazia ivorianului Traore la scorul de 0-0, dar Roma a făcut diferența mai degrabă prin individualități decât printr-un joc de echipă. Mexes a înscris un gol de aur, apoi Borriello a reușit o bijuterie balistică. Românii au jucat bine, au fost rapizi pe contraatac, penetrările ivorianului Traore, un jucător cu forță și coordonare, au dat emoții. Roma a scăpat ușor la ocaziile sale. Roma a fost zguduită de bara sa din prima parte, această teroare le-a redeschis ochii, dar Cluj și Traore au rămas periculoși. Echipa romană a rezolvat meciul în câteva minute”, a subliniat cotidianul italian.
„Borriello, gol de antologie. CFR Cluj a forțat în final, dar oamenii lui Ranieri au rezistat și au smuls punctele„, a notat Tutto Mercato Web. „Roma a suferit pe Olimpico, nu se aștepta nimeni. Până la urmă, a venit izbăvirea”, a scris Il Giornale.
„Roma surâde, Mexes și Borriello au tranșat soarta partidei în două minute, învingând expeditiv practica echipă din Cluj”, a comentat La Stampa.
Tuttosport a scris: „Roma, adevărată durere. Roma și-a complicat viața mai bine de o oră până ce cuplul Mexes-Borriello a rezolvat meciul. CFR a jucat bine, cu inteligență, s-a închis bine și a mizat pe contraatac. Roma a trecut cu bine peste forcingul de final al oaspeților, apoi fluierul arbitrului a adus liniștea lui Ranieri”.
Campioana României, CFR Cluj, a pierdut, marți, în deplasare, cu scorul de 1-2, meciul susținut în compania echipei italiene AS Roma, contând pentru etapa a doua a grupei E a Ligii Campionilor. Gazdele au marcat prin Mexes ’69 și Borriello ’71, iar oaspeții au punctat prin Rada ’78.
Video Roma-CFR 2-1
Sursa: Mediafax
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER