„CFR se bate cu Roma pentru locul 2”

Bogdan Mara, fostul atacant al lui CFR, acum la Iraklis Salonic,
crede că Bayern va câștiga Grupa E a Ligii Campionilor și o vede pe
CFR luptându-se cu formația lui Totti pentru poziția secundă.

Fostul internațional Bogdan Mara este de părere că formația din
Gruia are șanse mari să prindă primăvara europeană.

„Cred că CFR are prima șansă, în fața lui Basel, pentru
locul 3, astfel că măcar primăvara Europa League o va prinde.
Părerea mea este însă că are șanse să lupte și pentru locul 2,
urmând să se dueleze cu Roma. Italienii nu prea sunt în formă, au
început campionatul cu un egal pe teren propriu. În plus, de la
precedenta participare în Ligă, clujenii au văzut că italienii
intră mai greu în ritm”
, spune Mara, care crede că Bayern
va câștiga fără emoții grupa.

„Nemții vor termina sigur pe locul 1. La ce lot și
experiență au, vor defila în grupă”,
mai zice Mara, care
în weekend a marcat un gol în victoria de pe teren propriu cu
Olympiacos (scor 2-1).

Publicat: 31 08. 2010, 09:00
Actualizat: 31 08. 2010, 09:13