Pentru Bordeaux, partida din această seară reprezintă ultimul tren spre optimile de finală ale Ligii Campionilor. După ce săptămâna trecută francezii au reușit să învingă formația clujeană cu 1-0, ei vor ca povestea să se repete și astăzi. Atacantul marocan al lui Bordeaux, Marouane Chamakh, nu concepe un eșec și spune că va lua mai multe acțiuni pe cont propriu pentru a tranșa partida în favoarea echipei sale.
"Nu concep un eșec în această seară, este un meci capital pentru noi. De când am fost promovat la echipa mare am visat să joc în Champions League. În meciul de diseară trebuie să fiu mai egoist, să îmi încerc mai mult șansa. Ă‚sta e unul din defectele mele: nu trag des la poartă!", a spus vârful de 23 de ani.
CFR Cluj joacă azi de la 21:45 împotriva celor de la Girondins Bordeaux un meci ce contează pentru grupa A a Ligii Campionilor.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER