Chelsea, victorie cu stil
Chelsea s-a calificat în semifinale după un meci pe care l-a controlat tactic de la un capăt la altul.
Fenerbahce a fost în sfârșit răpusă! Surpriza acestei ediții a Ligii a venit la Londra cu victoria din tur în buzunar (2-1), dar s-a trezit egalată repede „la general“.
Era doar minutul patru când Ballack a reluat în plasă o centrare a lui Lampard, gol care a adus liniștea în jocul “albaștrilor“. Nici măcar accidentarea lui Cudicini și introducerea pe teren a lui Hilario, al treilea portar al londonezilor, nu au ajutat-o pe Fener să spargă apărarea lui Chelsea, care a închis excelent jocul.
Mai mult, în minutul 87, Lampard a înfipt iataganul în inima lui Fener, ducând trupa lui Abramovici pentru a patra oară în semifinalele Ligii. Niciodată însă „The Blues“ nu au reușit calificarea în finală…