Jupp Heynckes a mutat extrem de inspirat înainte de partida de pe Fussball Arena, fiind unul dintre puțini tehnicieni care au găsit tactica „anti-Messi”.
În starul argentinian și momentele sale de magie își puseseră speranțele fani catalani, dar și tehnicianul Vilanova, însă acesta nu a mai sclipit ca altădată, în duelul cu Bayern. E adevărat, o explicație pentru evoluția slabă a lui Messi o reprezintă accidentarea suferită în meciul tur cu PSG (el nu a mai evoluat deloc de atunci, excepție cele aproximativ 25 de minute din returul cu francezii lui Ancelotti), dar și tehnicianul bavarezilor a pregătit o tactică perfectă.
Concret, Heynckes l-a surprins încă din start pe omologul de pe banca formației catalane, când l-a trimis alături de Dante, în centrul defensivei, pe Jerome Boateng. Toți specialiștii anticipau că Bayern va evolua cu Van Buyten, un jucător impecabil la fazele fixe, însă tehnicianul bavarez a renunțat la acest avantaj pentru viteză. Germanii îi dominau oricum pe „extratereștri” la capitolul talie, Martinez, Gomez sau Muller fiind din acest punct de vedere lideri. Astfel, Heynckes a răspuns perfect în fața trioului ofensiv exploziv propus de Barcelona – format din Messi, Alexis Sanchez și Pedro -, trimițând în defensivă fotbaliști capabili să se miște extrem de rapid: Lahm, Boateng, Dante și Alaba.
În aceste condiții, având în față fotbaliști extrem de agili, cu o viteză de reacție excelentă, catalanii nu au mai reușit să își facă jocul obișnuit.
„Știu Barcelona la fel de bine pe cât cunosc Bayern Munchen.„, spunea tehnicianul nemților la conferința de presă de dinaintea partidei de pe Fussball Arena, iar realitatea din teren i-a dat în mare parte dreptate.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER