Chivu a ținut prima pagină în Italia și Franța:** „Încă nu am realizat nimic!”

Chivu a intrat în istorie, fiind primul român care a ținut prima
pagină a celor mai cunoscute cotidiene din Italia, respectiv
Franța. Toată presa din Europa a elogiat performanța Interului lui
Mourinho, care s-a calificat după 38 de ani în finala Ligii
Campionilor, dar căpitanul naționalei rămâne cu picioarele pe
pământ.

„Sunt bucuros că joc finala Ligii Campionilor, dar încă nu am
realizat nimic”, a spus Chivu, care a fost integralist în partida
de aseară de pe Camp Nou, pentru Mediafax.

Chivu,
elogiat de presa din Cizmă

„Chivu a intrat în ultimul moment în echipă, după accidentarea
lui Pandev. A pătruns pe teren fără cască pentru a arăta lumii
curajul cu care va lupta Inter. A fost constrâns să se apere tot
meciul, dar a luptat ca un leu”, a scris tuttomercatoweb.com.

Site-urile calciomercato.it și eurosport.it l-au notat cu 6,5 pe
Chivu. „În tandem cu Zanetti, românul i-a limitat accesul lui Alves
către poarta lui Julio Cesar. A dat tot ce a avut în el, iar în
finalul meciului, atunci când Barcelona ataca cu toți jucătorii,
și-a păstrat mintea limpede”, a scris calciomercato.it.

„Chivu nu trebuia să joace titular, dar accidentarea lui Pandev
l-a trimis pe teren din primul minut. Dar pentru el nu a contat că
planul s-a schimbat în ultimul moment. A început ca fundaș stânga,
iar după eliminarea lui Thiago Motta a trecut la închidere, dar l-a
ajutat și pe Zanetti în bandă. A fost mereu cu capul sus într-o
seară dificilă”, a notat eurosport.it.

Site-ul newnotizie.it, publicația Qutidiano Nazionale și agenția
Datasport i-au acordat nota 6 fundașului român. „Introdus în
ultimul moment ca titular, românul a arătat că este pregătit.
Evoluția sa a fost bună, dar în unele momente i-a lipsit
luciditatea”, a scris newnotizie.it.

„Chivu a fost trimis de Mourinho pe postul de fundaș stânga, iar
prestația sa a fost ordonată”, a notat Quotidiano Nazionale.

„Românul și-a adus contribuția sa la calificare. A arătat că
este pregătit să joace în orice moment, deși iniția trebuia să fie
doar rezervă”, a scris Datasport.

Publicat: 29 04. 2010, 21:13
Actualizat: 25 05. 2010, 18:51