Cifre horror pentru Steaua! Reghe n-a avut destule schimbări să întoarcă meciul. Piovaccari și Kapetanos au fost invizibili cu Basel

Un singur punct a reușit Steaua să strângă, după trei partide disputate în Grupa E a Ligii Campionilor, iar în acest moment și calificarea în primăvara Europa League pare un obiectiv destul de greu de atins. După remiza cu Basel de pe teren propriu, scor 1-1, Steaua e obligată să se impună în Elveția și apoi să obțină rezultate identice cu cele ale adversarei de marți seară, pentru a termina pe locul trei în grupă.

Meciul cu Basel a reprezentat o nouă prestație sub așteptări a campionilor, mai mulți jucători nereușind să se ridice la nivelul competiției.

La capitoul „dezamăgiri” s-au înscris chiar oamenii care ar fi trebuit să facă diferența aseară: oamenii de atac.

Piovaccari n-a văzut mingea
Titularizat de Reghecampf, italianul Federico Piovaccari a avut o primă repriză mult sub așteptări, părând de multe ori izolat între fundașii adverși. Cifrele vârfului împrumutat de la Sampdoria confirmă că nu a prins cea mai bună zi (a primit doar 8 pase în 45 de minute! și doar 42% din pasele încercate de el și-au atins ținta), iar prestația sa a fost taxată rapid de antrenor, fiind schimbat chiar la pauză cu Pantelis Kapetanos.

Din păcate pentru Steaua, nici atacantul grec nu a adus plusul de care aveau nevoie roș-albaștrii și el având o prestație neinspirată. Kapetanos a primit doar 11 baloane în repriza secundă și nu a reușit să transforme vreunul în pericol pentru poarta apărată de Yann Sommer.

Deși a marcat golul egalizator al Stelei, Tatu se numără și el printre jucătorii care au dispărut din joc minute bune. Trimis pe teren în minutul 54, în locul lui Stanciu, brazilianul a fost „găsit” de colegii săi de 9 ori în cele 38 de minute petrecute pe teren.

Schimbat și el în repriza secundă, Mihai Pintilii este un alt stelist care a avut o prestație sub nivelul său obișnuit. Reghecampf a afirmat la final că schimbarea sa a fost forțată de o accidentare, însă cifrele UEFA arată că a avut o prestație ezitantă și că a greșit mult prea multe baloane pentru un „închizător”. Pintilii a ieșit de pe teren cu un procentaj de doar 57% în ceea ce privește pasele reușite, mult sub colegul său din linia mediană, Alexandru Bourceanu.

Pe lângă jucătorii enumerați mai sus, nici Cristi Tănase sau Adrian Popa n-au prins cea mai bună zi, iar concluzia e clară: Reghe n-a avut suficiente schimbări și soluții pe banca tehnică pentru a redresa Steaua din mers, în partida de aseară.

Bourceanu, din nou inima Stelei

Căpitanul roș-albaștrilor a fost din nou la înălțime și a fost jucătorul pe la care au trecut cele mai multe baloane, depășindu-i cu mult și pe elvețieni la capitolul „pase trimise”. Bourceanu a pasat de 89 de ori în meciul de aseară ( lider la Basel a fost Kay Voser, cu 68 de pase) și și-a atins ținta de 68 de ori (un procentaj de 76%).

Cifre
Federico Piovaccari (45 de minute jucate):  – 0 șuturi spre poartă, 0 șuturi pe poartă, 0 faulturi suferite, 1 fault comis, a fost surprins de două ori în off-side, 8 pase primite, 12 pase trimise – 5 pase reușite (42%)

Pantelis Kapetanos (48 de minute jucate): 0 șuturi spre poartă, 0 șuturi pe poartă, 1 fault suferit, 2 faulturi comise, a fost surprins de două ori în off-side, 11 pase primte, 10 pase trimise – 5 reușite (50%)

Leandro Tatu (38 de mintue jucate): – 1 gol, 1 șut pe poartă, 1 șut spre poartă, 3 faulturi comise, 9 pase primite, 6 pase trimise – 4 reușite (67%)

Publicat: 23 10. 2013, 13:30
Actualizat: 23 10. 2013, 16:33