FCSB își începe parcursul European și o întâlnește pe Virtus, grupare din San Marino, în primul tur al UEFA Champions League, într-o partidă programată astăzi, 9 iulie 2024, începând cu ora 22:00.
Meciul, în urma căruia campioana României poate lua o opțiune serioasă pentru accederea în următorul tur preliminar, poate fi urmărit în format live text pe prosport.ro dar și la TV, pe posturile Prima Sport 1 și Digi Sport 1.
FCSB, campioana României, își începe astăzi, 9 iulie 2024, parcursul european. Trupa pregătită de Elias Charalambous întâlnește pe Virtus, din San Marino, într-un duel programat la ora 22.00, pe stadionul „San Marino” din Serravalle, în primul tur al UEFA Champions League. Partida poate fi urmărită în format live text pe prosport.ro și în direct la TV, pe posturile Prima Sport 1 și Digi Sport 1. Returul este programat pe data de 16 iulie, pe stadionul Ghencea din București, începând cu ora 20:30. În cazul în care trupa patronată de Gigi Becali va reuși să treacă de Virtus, va da piept cu Maccabi Tel Aviv, campioana din Israel, în al doilea tur preliminar al UEFA Champions League.
FCSB este mare favorită înaintea acestei duble manșe, fiind superioară din toate punctele de vedere. Formația din San Marino are un lot evaluat la aproximativ un milion de euro, conform platformei de specialitate Transfermarkt, în timp ce lotul campioanei României este evaluat la aproximativ 39 de milioane de euro.
FCSB a disputat deja primul meci în noul sezon, reușit să se impună cu un categoric 3-0 în fața celor de la Corvinul Hunedoara. În urma acestei victorii, trupa antrenată de Elias Charalambous a reușit să cucerească Supercupa României.
Unul dintre cei mai importanți oameni din această partidă, Marius Ștefănescu, transferat în această vară de la Sepsi Sf. Gheorghe, nu va putea fi folosit în partida cu Virtus, fiind suspendat. În aceeași situație se află și experimentatul fundaș central Vlad Chiricheș dar și tânărul Alexandru Musi, care s-a întors în această vară la echipa patronată de Gigi Becali. Totodată, Elias Charalambous nu se va putea baza pe accidentații Octavian Popescu și Alexandru Pantea.
Înaintea partidei cu Virtus, din primul tur preliminar al UEFA Champions League, antrenorul Elias Charalambous a vorbit despre startul parcursului european și despre felul în care va gestiona echipa în noul sezon competițional.
„Anul trecut am pierdut puncte cu echipe mai slab cotate decât noi. Suntem favoriți și trebuie să demonstrăm asta. Jucătorii mei tratează meciul foarte serios. Ați văzut și săptămâna trecută în meciul din Supercupă. Avem un lot numeros, transferurile ne vor ajuta mult. Mâine voi face câteva schimbări în echipă față de ultimul meci. În câteva zile începe și campionatul, voi roti jucătorii. Trebuie să fim foarte serioși”, a declarat Elias Charalambous, în cadrul unei conferințe de presă.
Meciul dintre Virtus și FCSB este programat astăzi, 9 iulie 2024, începând cu ora 22:00. La startul partidei, cei doi antrenori vor alinia, cel mai probabil, următoarele echipe:
Virtus: Passaniti – Battistini, Rinaldi, Pupeschi, Sabato – Golinucci, Montanari – Tortori, Buonocunto, Lombardi – Piovaccari Antrenor: Luigi Bizzotto
FCSB: Târnovanu – Crețu, Dawa, Ngezana, Radunovic – Lixandru, Șut, Olaru – Băluță, Miculescu, Phelipe Antrenor: Elias Charalambous
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER