Ciprian Marica l-a taxat pe Ștefan Târnovanu, după eroarea din Sparta Praga – FCSB 1-1

Fostul fotbalist Ciprian Marica l-a taxat aspru pe portarul Ștefan Târnovanu, după eroarea pe care acesta a făcut-o în meciul dintre Sparta Praga – FCSB 1-1.

Acționarul minoritar de la Farul spune că goalkeeper-uleste singurul vinovat pentru golul încasat de FCSB în meciul cu Sparta Praga.

Cel care a deschis scorul pentru FCSB a fost Joyskim Dawa, în minutul 61, iar egalarea de la echipa adversă a venit în minutul 78.

Portarul Ștefan Târnovanu, taxat de Ciprian Marica, după eroarea din meciul dintre Sparta Praga – FCSB 1-1. „Aceea era o minge de boxat, nu de prins. Trebuia să fie mai sigur pe el”

Echipa adversă a mai reușit să înscrie un gol în poarta celor de la FCSB, în minutul 90+3, prin Kaan Kairinen, însă, din fericire pentru roș-albaștri, golul a fost anulat de VAR.

Ciprian Marica spune despre Ștefan Târnovanu că ar fi putut face mai mult pentru echipa sa la golul egalizator al campioanei Cehiei.

„Am luat gol la o fază fixă, repet, cred că Târnovanu putea să facă mai mult. Bine, era un mănunchi de jucători acolo, însă trebuia să fie mai sigur pe el și să boxeze.

Aceea era o minge de boxat, nu de prins. Trebuia să fie mai sigur pe el”, a declarat Ciprian Marica, potrivit Sport.ro.

Ce a spus Gigi Becali după meciul Sparta Praga – FCSB 1-1

O reacție după egalul dintre Sparta Praga – FCSB, 1-1, a avut și patronul Gigi Becali care este convins că în retur echipa sa va câștiga.

„Băluță mi-a plăcut, a alergat foarte mult. Mijlocul terenului, fundașii centrali, Radonovici extraordinar. Chiar și Crețu a jucat bine.

O să-i batem repede în retur. O să aveți grupele Ligii. O să-i spulberăm pe toți”, a declarat Gigi Becali la DigiSport.

Manșa a doua se va juca pe 13 august, pe stadionul Steaua din București, de la ora 21.30, iar partida va fi arbitrată de Morten Krogh.

Publicat: 07 08. 2024, 14:51
Actualizat: 07 08. 2024, 17:29