Cîrțu n-a pierdut cu Bayern

Sorin Cîrțu are în CV nouă dueluri cu nemții! De două ori i-a și
bătut, dar ca jucător în „Craiova Maxima”. „Sorinaccio” știe însă
cum e să nu pierzi la München, acum aproape 30 de ani a scos o
remiză în Cupa Campionilor.

„Avem șanse să facem un rezultat mare la München”, e mesajul dat de
patronul Paszkany după eșecul cutremurător de la Vaslui, idee
preluată rapid și de antrenorul CFR-ului, Sorin Cîrțu, care sâmbătă
a văzut pe viu evoluția nemților cu Hannover (3-0), după tripla lui
Gomez. „Sorinaccio” a rămas impresionat de forța ofensivă a
bavarezilor, dar are pregătit un speech prin care să-și motiveze
elevii la antrenamentul oficial din această seară de pe „Allianz
Arena”. Cîrțu vrea să apeleze la istorie pentru a-i convinge pe
Cadu și compania că trupa lui Van Gaal nu e de neînvins.
„Sorinaccio” are un argument forte! Acum 28 de ani, Cîrțu, ca
jucător, reușea un 1-1 pe vechea arenă a bavarezilor,
„Olympiastadion”, cu Universitatea Craiova, în returul sfertului de
Cupa Campionilor disputat de olteni.



Publicat: 18 10. 2010, 08:40
Actualizat: 18 10. 2010, 12:52