Antrenorul Stelei, Laurențiu Reghecampf, s-a arătat derajat în cadrul conferinței de presă dinaintea meciului cu Schalke, de declarațiile oamenilor de fotbal care îi reproșau faptul că a stat departe de echipă prea mult timp în pauza cauzată de meciurile naționalei. Sorin Cîrțu a fost unul dintre cei care au criticat aparenta lipsă de implicare a antrenorului Stelei, dar nu s-a simțit vizat de replica de luni a acestuia.
„Eu nu am mai auzit un antrenor care să lipsească de lângă echipă 10 zile. Bravo lui dacă spune că a lipsit doar 6 zile, eu nu am auzit nici asta. Cum să iau notițe de la el? Este antrenor de doar doi ani, eu sunt de zeci de ani. Este puțin exaltat și entuziasmat, dar îl înțeleg. Eu am cărți italienești, am bibliotecă specifică, nu am nevoie de sfaturile lui. Cred că nu s-a referit la mine”, a spus Cîrțu la Sport.ro.
Fostul antrenor al Stelei a comentat și șansele Stelei în penultimul meci din faza grupelor Ligii Campionilor:
„Înaintea tuturor meciurilor au avut șanse, să vedem ce va fi diseară. Schalke își joacă ultima șansă pentru locul al doilea. Au nevoie de măcar un egal ca să mai spere că vor fi favoriți în ultima etapă, cu Basel. La ei chiar contează să obțină calificarea în primăvara Ligii Campionilor”.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER