Clujeni debusolați
Elevii lui Trombetta au început slab ambele reprize, fapt care i-a costat scump. Minutul 20, pauză impusă de o accidentare. Una binevenită pentru CFR, ai cărei jucători au început să-și facă semne unul altuia să fie mai calmi. Oarecum neașteptat pentru debuturile cu care ne obișnuiseră în Ligă clujenii, primele 15-20 de minute au zugrăvit o imagine haotică în jocul echipei campioane. Multe, poate prea multe mingi periculoase în careul lui Stăncioiu, departe de siguranța pe care oamenii lui Trombetta au arătat-o cu Chelsea, dar mai ales la Roma. Tehnicianul italian a sesizat imediat punctul slab al echipei sale, anume Pereira. Uruguayanul nu a părut deloc în apele sale în prima repriză, fiind deseori depășit de adversarul direct.
Pauza de care am pomenit inițial a venit ca o gură de oxigen pentru CFR. Mureșan a discutat ceva mai aprins cu Peralta, folosit pe un post cu care nu este deloc obișnuit, adică cel de închizător. De altfel, s-a văzut clar că cei doi nu prea s-au înțeles pe parcursul primei reprize, într-o zonă din care Gourcuff și-a creat câteva ocazii. Din păcate pentru CFR, lucrurile au stat la fel de prost și în debutul reprizei a doua, când Cadu a trimis mingea în propria poartă în minutul 54. Și tot după o incursiune a lui Gourcuff!