Clujenii sunt piticii Ligii Campionilor!
CFR este echipa cu cea mai mică valoare a lotului dintre cele care sunt deja calificate în cea mai importantă competiție intercluburi și are o cotă de 201:1 pentru a câștiga trofeul!
Calificată în premieră în grupele Ligii Campionilor, formația lui Arpad Paszkany se vede ca în povestea „David și Goliat”. Astfel, potrivit www.transfermarket.de, valoarea întregului lot clujean este în acest moment de 28.650.000, fiind pe ultimul loc între toate cele 16 echipe care au amanetat un loc în grupele celei mai importante competiții intercluburi.
Ocupanta locului 15 în acest top, Sporting, are o valoare a lotului cu aproape 50 de milioane de euro mai mare decât cea a formației lui Ioan Andone! Comparativ, valoarea totală a „feroviarilor clujeni“ este mai mică decât a lui Cristiano Ronaldo (55.000.000 de euro), Zlatan Ibrahimovic 38.000.000 de euro) sau Robinho (35.000.000 de euro)!
De asemenea, agențiile de pariuri dau o cotă imensă pentru ca aceștia să triumfe în cea mai importantă competiție intercluburi. Astfel, cota la Gamebookers pentru câștigarea trofeului de către CFR Cluj este de 201:1, fiind cea mai mică dintre echipele calificate direct în această competiție!
De remarcat că și Steaua are aceleași șanse la trofeu ca și CFR, deși ea nu este deocamdată calificată în grupele Ligii Campionilor.