„Comandante Simeone” și revoluția împotriva tiki-taka! FOTO | Pagina dedicată de Gazzetta dello Sport argentinianului

Cotidianul italian Gazzetta dello Sport îi dedică prima pagină a ediției de astăzi argentinianului Diego „Cholo” Simeone, după ce fostul mijlocaș care a jucat în Serie A pentru Pisa, Inter sau Lazio a apropiat-o pe Atletico Madrid de o nouă finală Champions League.

Tehncianul lui Atletico e comparat cu Ernesto Che Guevara pentru „revoluția” declanșată împotriva stilului tiki-taka. După ce a eliminat-o pe Barcelona în sferturile de finală, Atletico a trecut și de Bayernul lui Pep Guardiola în manșa tur a semifinalelor, scor 1-0, și este la doar 90 de minute de o nouă finală Champions League. Totul datorită unor performanțe defensive impecabile ale echipei sale, în care Simeone a arătat că scopul scuză mijloacele.

Sursa citată notează că stilul impus acum de „Cholo” la Atletico are la bază filosofia de joc a tehnicianului italian Luigi Simoni, care i-a fost antrenor lui Simeone la Inter Milano, în sezonul 1997-1998, când milanezii au cucerit Cupa UEFA.

Italienii elogiază performanțele obținute de Simeone în ultimii ani cu o echipă lipsită de vedete de talia adversarelor Barcelona sau Real Madrid și se întreabă dacă argentinianul ar impune un alt stil de joc dacă i-ar avea sub comandă pe Messi sau Ronaldo.

 

Publicat: 29 04. 2016, 10:03
Actualizat: 29 04. 2016, 10:04