Contra a mers să-i urmărească pe Stanciu și Chipciu la meciul cu PSG, dar a rămas cu buza umflată: „Îmi dă de gândit…”
Cosmin Contra a asistat la meciul Anderlecht – PSG 0-4, în care Stanciu și Chipciu n-au fost utilizați deloc. Selecționerul României spune că deciziile antrenorului Vanhaezebrouck sunt inexplicabile.
Anderlecht a pierdut la scor meciul cu PSG, o partidă în care cei doi români au fost lăsați pe bancă. Contra a mers în Belgia pentru a-i urmări, dar și pentru a purta o discuție atât cu ei, cât și cu cei de la Anderlecht. Însă a rămas dezamăgit pentru prima parte. Cosmin Contra spune că n-a înțeles deciziile luat de antrenorul lui Anderlecht, mai ales că echipa avea nevoie de calitățile celor doi:
„Acea schimbare când a trecut fundașul central la mijlocul terenului, care mai mult a încurcat jocul echipei decât să ajute, chiar mi-a dat de gândit. Îmi dă de gândit, pentru că Alexandru Chipciu era un om de bază cu orice antrenor care venea la Anderlecht, dar se pare că nu intră în planurile noului antrenor. E o problemă mare, pentru că are de suferit și echipa națională. Vreau să vorbesc cu cei doi băieți, o să mă întâlnesc cu ei la prânz, vom mânca împreună, pentru că vreau să ascult și din gura lor ceea ce cred ei că se întâmplă în momentul de față la echipă”, a declarat Cosmin Contra la Telekomsport.
Selecționerul naționalei spune că a rămas surprins de schimbările pe care le-a făcut Vanhaezebrouck, dar se ferește să afirme că ar avea ceva de împărțit cu cei doi jucători români: „Nu putem să ne facem scenarii sau să ne gândim la alte lucruri, dar lucrurile sunt clare din ce am văzut în acest meci. Amândoi s-au încălzit, iar, la un moment dat, aveam impresia că îl va trimite în teren pe Chipciu. Schimbările făcute au fost stranii. Cei doi internaționali români ar fi adus viteză de joc”, a mai spus Contra.