Selecționerul Cosmin Contra lasă pentru o zi munca din Liga Națiunilor și va pune mâna pe microfonul de comentator pentru TelekomSport. „Guriță” își va face debutul în partida din Champions League, Real Madrid – AS Roma.
Meciul care va începe la ora 22:00 îi va avea drept comentatori pe selecționerul României, Cosmin Contra, și pe Vlad Enăchescu, la debutul campioanei Europei în noua ediție a Ligii Campionilor.
Contra va reveni rapid în iarbă pentru întâlnirile din Liga Națiunilor. Cu fostul internațional pe bancă, România ocupă locul trei, cu două puncte, într-o grupă din care mai fac parte Serbia, Muntenegru și Lituania.
Programul României:
1 octombrie: Lituania – România, Muntenegru – Serbia (ora 21:45)
14 octombrie: Lituania – Muntenegru (ora 21:45), România – Serbia (ora 16:00)
17 noiembrie: Serbia – Muntenegru (ora 16:00), România – Lituania (ora 21:45)
20 noiembrie: Serbia – Lituania, Muntenegru – România (ora 21:45)
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER