Controversa de la Real Madrid – PSG ia amploare: „Nu există nimic care să poată opri echipa de pe Santiago Bernabeu, nici măcar VAR-ul!”

Real Madrid şi Paris Saint-Germain au remizat, 2-2, marţi seara, pe Stadionul „Santiago Bernabeu”, în penultima rundă din grupa A a Ligii Campionilor. Campioana Franţei a întors rezultatul în ultimele 10 minute ale jocului.

Spaniolii de la sport.es au tunat: „Nici măcar VAR-ul nu oprește arbitrajul în favoarea celor de la Real Madrid”. Jurnaliștii iberici au continuat: „Nu există nimic care să o poată opri pe Real Madrid, nici măcar VAR-ul, sau orice fel de intervenție a acestui sistem. Echipa de pe Santiago Bernabeu încă se bucură de favoritismele arbitrilor”.

„Decizia a fost luată în camera VAR, însă acolo meciul a fost derulat înapoi până s-a găsit un moment de care arbitrii să se poată lega, pentru a nu o răni pe Real”, au mai notat aceștia.

Ce s-a întâmplat la Real Madrid – PSG

Cel mai controversat moment al meciului a avut loc în minutul 43, când arbitrul portughez Soares Dias a dictat iniţial lovitură de pedeapsă pentru Paris Saint-Germain şi eliminarea lui Thibaut Courtois, după un fault comis de portar asupra lui Mauro Icardi. După consultarea sistemului VAR, centralul a decis să anuleze deciziile luate, observând un presupus fault comis de Gueye asupra lui Marcelo, la mijlocul terenului.

Publicat: 27 11. 2019, 09:03