COPLEȘITOR! United a prelungit cu CFR un record care ține de peste 3600 de meciuri! CIFRA care ne face să ne simțim mici în fotbal:
CFR Cluj întâlnește pe Old Trafford un adevărat colos al fotbalului, cu o istore de 134 de ani și zeci de trofee naționale și internaționale în palmares, într-o țară unde fotbalul e religie.
Deși e una din cele mai bogate echipe din fotbal, United are și o adevărată tradiție în ceea ce înseamnă promovarea jucătorilor din propria pepinieră și în acest moment e deținătoarea unui record incredibil, prelungit în partida cu CFR Cluj.
Sir Alex Ferguson a decis să trimită pe teren din primul minut un ’11’ experimental, din care au făcut parte mai mulți jucători promovați din propria pepinieră, iar englezii au descoperit înainte de partidă că nu există echipă în lume care să stea mai bine la acest capitol.
Din 1937 până în prezent Manchester United a avut în fiecare partidă oficială cel puțin un jucător crescut de club. E vorba de peste 3600 de partide oficiale, iar seria va continua și după meciul cu CFR Cluj. Oricie comparație cu fotbalul românesc pare imposibilă, în condițiile în care CFR-ul a avut probleme în acest sezon cu completarea listei de 25 de jucători, tocmai din cauza faptului că nu are în lot suficient de mulți fotbaliști crescuți în cadrul clubului.
Manchester United, în meciul cu CFR: De Gea – Jones, Wootton, Smalling, Buttner – Powell, Cleverly, Giggs – Welbeck, Rooney, Hernandez
Și Sir Alex Ferguson are un motiv de sărbătoare în meciul cu CFR. Partida cu gruparea ardeleană e a 200-a în care scoțianul se află pe banca lui United la un meci din Cupa Campionilor Europeni sau Liga Campionilor.
Acesta a înregistrat 110 victorii, 51 de egaluri și 38 de eșecuri în precedentele 199 de partide și a câștigat trofeul de două ori, în 1999 și 2008.