Din 2000 Șahtior participă în mod constant în cupele europene, cu predilecție în Liga Campionilor. Perioada cu Mircea Lucescu pe banca tehnică a fost una de bun augur pentru mineri. Antrenorul român a beneficiat din plin de suportul lui Rinat Ahmetov, patronului clubului, care a investit masiv în tineri fotbaliști veniți din America de Sud. În acest timp, „minerii” au atins de patru ori „optimile” Ligii Campionilor, iar speranțele lui Lucescu erau mai mari. „Dacă duc echipa în semifinalele competiției, pentru mine ar fi ca și cum aș câștiga-o”, a spus tehnicianul român la începutul acestui an. Deși grupa în care a picat în acest sezon a fost una oarecum accesibilă, Șahtior a ratat șansa de a trece mai departe.
În ultima etapă, Lucescu avea nevoie de un rezultat cel puțin la fel de bun pe terenul lui United ca cel pe care îl obținea Leverkusen în deplasarea de la Sociedad. Singura motivație pentru „diavoli” era să rămână prima în grupă, dar forma dezastruoasă din ultima perioadă le permitea ucrainenilor să viseze la un rezultat bun. Doar că nu au putut. Nici fizic, nici psihic. Nu au mai intervenit arbitrii, nu au fost fost conspirații mondiale împotriva lui Lucescu, ci pur și simplu, elevii lui nu au putut să scoată măcar un egal. În paralel, Leverkusen a arătat ca o mașinărie nemțească și a scos exact victoria de care avea nevoie (1-0).
„Am avut foarte multe situații de a marca, dar ne-a lipsit forța. Dupa 30 și ceva de minute am făcut câteva greșeli și le-am dat posibilitatea să întoarcă jocul, iar greșelile noastre i-au încurajat. S-a văzut diferența dintre campionatul Angliei și cel al Ucrainei. Din punct de vedere fizic ne-au dominat. Oricum, am reușit să facem spectacol și să placem spectatorilor englezi. Am pierdut meciul și calificarea, deși meritam să mergem mai departe. În fotbal, șansa are un cuvânt foarte important”, a declarat Lucescu la Dolce Sport
Ce a făcut Șahtior în cupele europene în perioada 2000-2013
2000-2001 – locul 3 în grupele Ligii Campionilor, apoi a fost eliminată în turul 3 din Cupa UEFA 2001-2002 – turul 3 preliminar în Liga Campionilor, apoi a fost eliminată în turul 1 din Cupa UEFA 2002-2003 – turul 3 preliminar în Liga Campionilor, apoi a fost eliminată în turul 1 din Cupa UEFA 2003-2004 – turul 3 preliminar în Liga Campionilor, apoi a fost eliminată în turul 1 din Cupa UEFA 2004-2005 – locul 3 în grupele Ligii Campionilor, apoi a fost eliminată în 8-imile Cupei UEFA 2005-2006 – turul 3 preliminar în Liga Campionilor, apoi a fost eliminată în 16-imile Cupei UEFA 2006-2007 – locul 3 în grupele Ligii Campionilor, apoi a fost eliminată în 8-imile Cupei UEFA 2007-2008 – a terminat pe locul 4 în grupele Ligii Campionilor 2008-2009 – locul 3 în grupele Ligii Campionilor, apoi a câștigat Cupa UEFA 2009-2010 – turul 3 preliminar în Liga Campionilor, apoi a fost eliminată în 16-imile Europa League 2010-2011 – a fost în „sferturile” Ligii Campionilor 2011-2012 – a terminat pe locul 4 în grupele Ligii Campionilor 2012-2013 – a ajuns în „optimile” Ligii Campionilor 2013-2014 – locul 3 în grupele Ligii Campionilor și va merge în Europa League
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER