Cristiano Ronaldo a ieșit „șifonat” din meciul echipei naționale a Portugaliei cu selecționata Serbiei, încheiat la egalitate, scor 1-1.
Atacantul lui Juventus s-a ales cu nasul spart și cu o accidentare la coapsa dreaptă, însă, potrivit presei internaționale jucătorul va fi apt pentru duelul cu Ajax Amsterdam din sferturile Ligii Campionilor.
Pentru a se asigura că refacerea va avea loc în cel mai scurt timp posibil, Cristiano Ronaldo a mers chiar în orașul, care i-a fost rival 9 ani de zile. Jucătorul în vârstă de 34 de ani a mers la clinica din Barcelona, aceeași la care s-a tratat și Neymar. Brazilianul a refuzat să se opereze și a ales procedura PRP, adică bioregenerare prin injectarea de plasmă bogată în plachete, și folosirea celulelor stem.
Juventus se va întoarce pe teren sâmbătă, 30 martie, atunci când va juca la Torino în fața formației Empoli. Dubla cu Ajax Amsterdam va avea loc pe 10 și 16 aprilie, primul meci va fi în deplasare, în Olanda.
Cristiano Ronaldo nu s-a arătat îngrijorat de accidentarea suferită. „Nu sunt îngrijorat de această accidentare, îmi cunosc bine corpul, iar acesta e un lucru care se poate întâmpla oricând. Voi reveni după una sau două săptămâni”, a spus atacantul la finalul meciului, Portugalia – Serbia, 1-1.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER