Gonzalo Higuain, atacantul celor de la Real Madrid, afirmă că echipa sa poate învinge pe AC Milan, în partida retur de pe San Siro, fără a considera acest lucru drept o răzbunare.
„Nu căutăm răzbunarea. Vrem să demonstrăm cine suntem și să câștigăm pe San Siro. Obiectivul nostru este să câștigăm cele trei puncte și să ne calificăm mai departe de pe primul loc în grupă. Avantajul terenului propriu este foarte important în optimi. Eu îmi doresc să ajungem cât de departe posibil. Vrem să avem rezultate cât mai bune în toate cele trei competiții”, a declarat Higuain pentru site-ul oficial al grupării madrilene.
Pentru meciul retur dintre AC Milan și Real Madrid, confruntare ce va avea loc marți cu începere de la ora 21:45, antrenorul echipei madrilene nu i-a inclus în lot pe Cristiano Ronaldo și Guti.
Dacă în cazul starului portughez decizia a fost luată din cauza accidentării la glezna dreaptă, în ceea ce îl privește pe mijlocașul Jose Maria Guti hotărârea a vizat „decizii tehnice”, informează site-ul celor de la Real.
Guti nu a fost convocat pentru meciul de sâmbătă, din etapa a 9-a din Primera Division, câștigat de formația madrilenă împotriva echipei Getafe (2-0), dar Pellegrini a declarat că Guti acuză o leziune, negând orice conflict cu mijlocașul spaniol.
Conform presei iberice, Guti și Pellegrini au avut o altercație la pauza meciului din 16-imile Cupei Spaniei, pierdut, marți, de Real (4-0) împotriva unei echipe de liga a III-a, Alcorcon.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER