„Cu Maftei în teren, **nicio echipă din lume nu-mi dădea gol în primele minute, la Stuttgart”

La câteva zile de la eșecul de la Stuttgart, Dan Petrescu
analizează la rece prestația campioanei și cauzele care au dus la
primirea a trei goluri în primele 10 minute.

Tehnicianul este de părere că nu miza partidei a fost cea care
și-a pus amprenta asupra evoluției jucătorilor, ci absențele din
lot. Maftei și Galamaz au lipsit și ‘Bursucul’ s-a văzut nevoit să
improvizeze. Pe lângă valoarea extraordinară a celor doi, echipa a
pierdut și bătălia psihică. Cei doi nu sunt doar niște fotbaliști
de certă valoare, ci și doi lideri, care reușesc să le ridice
moralul coechipierilor.

Jucătorii au resimțit mai mult decât mine absențele celor
doi căpitani în jocul cu Stuttgart. Pentru că amândoi sunt
căpitani, Maftei și Galamaz. Mi-au zis asta la cabine, că Maftei și
Galamaz vorbeau tot timpul cu ei în teren, reușeau să îi mobilizeze
foarte bine. N-am știut că ceilalți jucători vor gândi așa, fiindcă
Unirea a avut rezultate importante și fără să se bazeze pe alți
fotbaliști. În cea de-a doua repriză, am arătat că putem juca de la
egal la egal cu VfB Stuttgart, deci n-a fost nicio miză. Dacă l-aș
fi avut pe Maftei în lot, nicio echipă din lume nu-mi dădea gol în
primele minute și, cu atât mai puțin, trei goluri!
„, a
spus tehnicianul în EVZ.

Publicat: 12 12. 2009, 12:00
Actualizat: 12 12. 2009, 12:04