Șahtior Donețk a reușit una dintre surprizele serii în UEFA Champions League. Echipa lui Mircea Lucescu a câștigat cu 2-1 în fața campioanei en-titre, Chelsea, iar antrenorul român dezvăluie cum a fost posibil un asemenea rezultat.
Lucescu a precizat că a pregătit foarte bine meciul și se așteptat la o victorie. În opinia tehnicianului grupării ucrainene, elevii săi puteau câștiga la o diferență mai concludentă, dar portarul Petr Cech și-a salvat echipa în cel puțin trei rânduri.
„Știam foarte bine de potențial are echipa mea și ce potențial are și Chelsea. Când știi am ambele lucruri e imposibil să pierzi. Cech a fost într-o formă excepțională, a scos minim trei goluri. Golul englezilor a venit pe final, am făcut și eu o greșeală, am introdus un jucător care nu s-a adaptat ritmului partidei și pe partea lui am luat gol”, a declarat Mircea Lucescu la Sport.ro.
Mircea Lucescu a vorbit și despre situația CFR-ului din UEFA Champions League. Lucescu îi sfătuiește pe clujeni să ia deciziile calculat și să țină cont de faptul că echipa are șanse importante de a scrie istorie pentru Liga I: nicio echipă românească nu a mai reușit până acum să acceadă în faza eliminatorie a Ligii. „E greu pentru o echipă să facă două lucruri la fel de bine. Doar echipele mari pot face asta. CFR s-a concentrat foarte mult pe Champions League și ei ar trebui să ia în calcul că au șanse la calificare în primăvara Champions League. Campionatul l-au mai câștigat, dar asta nu a mai făcut nimeni. L-au Șahtior s-au investit în 10 ani aproape 200 de milioane, dar ca să te bați cu Chelsea și Juventus ai nevoie doar de minte. Cine crede că poate face totul doar cu bani, greșește”, a punctat Mircea Lucescu.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER