William Baeten a fost eroul celor de la FCSB în meciul cu Maccabi Tel-Aviv, încheiat cu scorul de 0-1, marcând singurul gol al partidei care i-a asigurat campioanei României calificarea în al treilea tur preliminar al UEFA Champions League.
La finalul meciului, belgianul a fost impresionat până la lacrimi de ceea ce a trăit pe teren și a descris faza golului care a adus victoria roș-albaștrilor.
FCSB a reușit să se califice în al treilea tur preliminar al UEFA Champions League, după ce s-a impus în fața celor de la Maccabi Tel-Aviv, cu scorul general de 2-1. Dacă partida tur, disputată la București, s-a încheiat la egalitate, scor 1-1, campioana României a reușit să se impună în returul de la Budapesta cu scorul de 1-0.
Singurul gol al meciului a fost marcat de William Baeten, fotbalist transferat de FCSB în această vară, de la retrogradata FC U Craiova. La finalul partidei, belgianul a vorbit despre ceea ce a simțit în teren și a descris faza golului.
„Wow. A fost o intrare pe cinste în repriza a doua. Sincer să fiu, în primele 5-10 minute eram epuizat când am intrat pe teren. Nu sunt încă la 100% din punct de vedere fizic, dar sunt foarte fericit că am putut să ajut echipa cu primul gol pentru FCSB, într-un meci atât de important. E foarte dificil să descriu ce simt. Cu siguranţă este cel mai frumos moment al carierei mele de până acum. Cum am spus, e un gol foarte important, în ultimul minut. Sunt foarte fericit şi încă nu îmi vine să cred.
(n.r. A avut inspiraţie antrenorul?) Da, aşa se pare. Când intri pe teren şi dai gol, poţi să spui că da, dar am muncit ca o echipă şi de-asta ne-am calificat în turul următor. Coechipierii m-au felicitat pentru primul meu gol aici. Muncesc din greu pentru a ajunge la un nivel ridicat. a fost o bucurie mare după meci şi sunt foarte fericit că am fost alături în aceste momente de coechipierii mei în aceste momente”, a declarat William Baeten, conform as.ro.
FCSB a reușit să se califice în al treilea tur preliminar al UEFA Champions League, unde va da piept cu Sparta Praga, campioana Cehiei. William Baeten a declarat că are încredere că echipa lui se poate împune și că poate ajunge în play-off-ul celei mai tari competiții intercluburi.
„Bineînţeles. Orice echipă poate fi învinsă dacă muncim din greu şi avem un plan bun. Trebuie să mergem cu încredere, toată lumea e de bătut. Sunt plin de încredere”, a mai spus belgianul, conform sursei citate anterior.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER