Cum poți ajunge în vârf!** Strategia cu care Bayern și Dortmund au ajuns la nivelul care le-a permis să umilească granzii Barça și Real
ProSport vă prezintă cum a evoluat fotbalul nemțesc în ultimii zece ani.
Imediat după finala Campionatului Mondial din 2002, Federația Germană de Fotbal lansa următoarea întrebare: „Sunteți mulțumiți de cum joacă naționala de fotbal?”. Nemții tocmai pierduseră finala în fața Braziliei, iar rezultatul sondajului a fost unul concludent. Peste 50% dintre respondenți au spus că fotbalul din Germania este neatragător și are nevoie de o schimbare, iar lucrurile au început să se miște.
Totul pleacă de la juniori
Federația Germană a trimis o circulară care spunea că pentru a avea drept de participare în primele două ligi ale campionatului intern, fiecare club trebuie să aibă propria academie. Rezultatele nu au întârziat să apară. În 2010, din 23 de fotbaliști care au făcut parte din lotul Germaniei pentru cm, 19 au provenit din academiile echipelor din prima ligă, iar ceilalți patru de la juniorii formațiilor din liga a doua. Pentru a sprijini aceste academii, Federația Germană scoate din propriul cont 80 de milioane de euro în fiecare an.
Lupta internă e foarte echilibrată
Un alt criteriu important care susține că Bundesliga este în continuă creștere este acela că lupta pentru supremație nu este o luptă doar între două echipe, ca în Spania. Chiar dacă Bayern Munchen este formația cu cele mai multe trofee interne câștigate, în ultimul deceniu, cinci echipe diferite au devenit campioane. Asta face din campionatul Germaniei unul destul de echilibrat și explică faptul că formații precum Wolfsburg, Bremen sau Stuttgart, care au reușit să devină campioane, în sezoanele următoare au încheiat în jumătatea a doua a clasamentului.
Finanțele sunt gestionate perfect
Bundesliga nu primește banii pe care îi primește Premier League sau La Liga din drepturile de televizare. Mai mult, ultima dată când o echipă nemțească a câștigat Liga Campionilor a fost în 2001, când Bayern a învins-o în finală pe Valencia. Chiar și așa, deși Barcelona anunță pierderi de zeci de milioane an de an, Bayern este pentru al 19-lea sezon consecutiv pe profit. O explicație vine de la Mihai Rusu, fost jurnalist la Europa Liberă, stabilit în Germania de peste 30 de ani: „Bayern și Dortmund sunt cluburi în comandită. Asta înseamnă că acționarii ar fi obligați să plătească pierderile în cazul în care clubul ar intra în faliment”.
Creștere uriașă a coeficientului
Rezultatele bune ale fotbalului din Germania se vede și în clasamentul coeficienților. În 2008, Bundesliga era considerat al cincilea campionat ca valoare după Premier League, La Liga, Seria A și Ligue 1. De atunci, nemții au înregistrat creșteri an de an, iar în sezonul viitor, germanii se pot mândri cu al doilea campionat din Europa. De menționat este că în 2006, anul în care Steaua a ajuns până în semifinala Cupei UEFA și Rapid în „sferturi”, Liga I a înregistrat un coeficient mai bun decât Bundesliga.
Neubert: „Klinsmann a schimbat tot”
Un alt factor important în transformarea pe care a suferit-o fotbalul din Germania a fost dezvăluit pentru ProSport de Thomas Neubert, preparatorul fizic al Stelei. Acesta a luat parte la programul prin care fotbaliștii naționalei de fotbal a Germaniei au schimbat sistemul de antrenament: „Am pierdut cu România 5-1, prin 2004 și a fost rușinos. Am avut noroc cu Klinsmann care a adus niște specialiști din America, au schimbat tot. În 2003 aveam 32 de fotbaliști care mergeau des la echipa națională. Media tracțiunilor era de 2.3. Foarte jos. Unii nu puteau să facă nici una măcar. Le-am dat programul, iar în 2006 am făcut testul din nou. Media crescuse până la 27.4. Schweinsteiger venise și făcea cam 6-7 tracțiuni, iar după ce a făcut programul reușea să atingă peste 40 de tracțiuni„.
28 de milioane de euro este cota polonezului pe site-ul transfermarkt.de
53 de selecții a strâns polonezul în națională, marcând 17 goluri