CFR Cluj va juca în grupele Ligii cu finalista de anul trecut și echipa favorită a patronului Paszkany, Bayern Munchen. Roma și Basel sunt celelalte adeversare ale ardelenilor. „Grupă de cascadorii râsului pentru Bayern”, au titrat cei de la Bild după tragerea la sorți
Campioana României, CFR Cluj, va evolua în grupa E a Ligii Campionilor, alături de formațiile Bayern Munchen (Germania), AS Roma (Italia) și FC Basel (Elveția), conform tragerii la sorți de joi de la Monte Carlo.
La AS Roma evoluează românii Bogdan Lobonț, Adrian Piț și Alex Pena.
Singura echipă non-campioană din grupa E este AS Roma, Bayern Munchen fiind campioana Germaniei, FC Basel a Elveției și CFR Cluj a României.
Faza grupelor începe la 14-15 septembrie și se încheie la 7-8 decembrie.
Louis van Gaal a declarat că adversarii dingrupa E a Ligii Campionilor, printre care și CFR Cluj, sunt unii de care echipa sa poate trece, însă cu maximă concentrare, informează site-ul oficial al grupării germane. „Ar fi putut fi mult mai rău, dar e nevoie să abordăm fiecare meci foarte concentrați pentru a merge mai departe. Sunt bucuros că am fost scutiți de drumuri foarte lungi în Europa”, a spus Van Gaal.
Antrenorul secund Hermann Gerland a menționat că Bayern are „o șansă mare să se califice în faza următoare”.
Cotidianul Sud Deutsche a titrat: „Adversari accesibili pentru Bayern”, în timp ce Die Welt a văzut „o tragere cu noroc pentru Bayern”. Sportal scrie că grupa E este „una ușoară pentru echipa din Munchen”.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER