Cutremur în fotbal! Real Madrid boicotează Campionatul Mondial al cluburilor și Carlo Ancelotti anunță că e doar începutul revoluției împotriva FIFA: „Și alte cluburi vor face la fel”. Ce stă la baza hotărârii șocante a câștigătoarei Ligii Campionilor

Real Madrid a învins-o pe Borussia Dortmund în finala de pe Wembley, scor 2-0, reușind să câștige al 15-lea trofeu UEFA Champions League din istoria clubului.

Formația de pe Santiago Bernabeu urma să participe la FIFA Club World Cup din postura de campioană a Europei. Totuși, Carlo Ancelotti, antrenorul madrilenilor, a făcut un anunțat cât se poate de clar: echipa sa nu va lua parte la această competiție.

Real Madrid se revoltă împotriva FIFA și refuză să participe la Campionatul Mondial al Cluburilor

Campionatul Mondial al Cluburilor va avea loc în Statele Unite, unde vor fi invitate 32 de echipe din toată lumea, în funcție de anumite criterii.

Fiind campioana Europei, Real Madrid avea deja locul asigurat în cadrul acestei competiții, însă Carlo Ancelotti, antrenorul madrilenilor, a anunțat că echipa sa refuză să participe.

FIFA vrea să-i dea Realului pe întreaga competiție cât ar fi trebuit să ia doar pe un meci, iar asta i-a deranjat maxim pe iberici. Tehnicianul italian a „amenințat” că mai multe cluburi vor proceda la fel pentru a boicota competiția.

„FIFA uită că mai multe formații nu vor participa la noua competiție. Un singur meci al lui Real Madrid valorează 20 de milioane de dolari, iar FIFA vrea să ne dea această sumă pentru întreaga competiție. Vom refuza invitația”, a declarat Carlo Ancelotti, potrivit Il Giornale.

Ce a declarat Carlo Ancelotti după Borussia Dortmund – Real Madrid 0-2

La finalul partidei, Carlo Ancelotti, antrenorul lui Real Madrid, a recunoscut că nu va putea niciodată să se obşinuiacă cu acest sentiment, mai ales că echipa sa a avut mult de suferit până la golul lui Dani Carvajal din minutul 74.

„Niciodată nu o să mă obişnuiesc, deoarece a fost foarte dificil, mai mult decât ne aşteptam. În repriza a doua am fost mai buni, mai echilibraţi. Este un vis care continuă.

(n.r. Ce i-a spus lui Vinicius?) L-am certat puţin în prima repriză. În prima repriză am fost cam leneşi, am pierdut multe mingi, iar ei au jucat aşa cum au vrut”, a declarat Carlo Ancelotti, citat de marca.com.

Publicat: 10 06. 2024, 12:41
Actualizat: 10 06. 2024, 14:01