„Dacă trece de outsiderul CFR, Bayern e calificată în optimi!”

Cotidianul german Bild a notat că o eventuală victorie a
campioanei Germaniei, Bayern Munchen, în partida cu CFR Cluj, din
etapa a III-a a Ligii Campionilor, le-ar putea asigura bavarezilor
calificarea în optimile competiției și le-ar permite acestora să se
concentreze pe întrecerea internă.

„Bayern vrea să clarifice accesul în primăvara europeană. Bayern
știe că dacă o învinge pe CFR, e aproape sigur în optimi. Apoi
bavarezii se pot concentra liniștiți pe cursa de revenire în
Bundesliga”,
a notat Bild.

Publicația Kicker a subliniat că „dacă trece de outsiderul
CFR Cluj, Bayern e ca și calificată în faza eliminatorie. Două
victorii cu CFR sunt necesare, iar campioana României nu lasă
impresia că e capabilă să strice socotelile
bavarezilor”.

RP Online a precizat că „Bayern poate face un pas important
spre faza următoare a competiției, cu o a treia victorie în grupă.
Mario Gomez poate demonstra din nou de ce e în stare, mai ales că
românii au început foarte slab sezonul”.

Die Welt scrie că „Bayern se întoarce în oaza Liga
Campionilor și țintește două succese din dubla cu CFR Cluj, Ferrari
de România”.

Partida Bayern Munchen – CFR Cluj, contând pentru etapa a III-a a
grupei E a Ligii Campionilor, se va disputa, marți, cu începere de
la ora 21.45.

Mediafax

Publicat: 19 10. 2010, 12:44
Actualizat: 19 10. 2010, 12:45