Dan Petrescu a vorbit mai mult de adversari la conferința de presă de după meciul Astana – CFR. Antrenorul ardelenilor a fost suprins de valoarea jucătorilor oaspeților. Printre nominalizați s-a numărat și Dorin Rotariu. „Rezultatul este cel care este. Tomasov e un jucător fantastic, Mayewski și-a ajutat foarte mult echipa. Astana are jucători buni de atac. Rotariu a arătat bine azi„.
Petrescu pune eșecul pe seama faptului că echipa sa este la al doilea meci din actualul sezon. Speră, însă, că returul va arăta altfel, iar CFR poate să întoarcă soarta calificării. „Astana e în formă, pentru noi e abia al doilea meci oficial. Așa că ne-a fost greu. Dacă am fi marcat în prima repriză, poate am fi obținut mai mult. În retur, vom depune mai mult efort ca azi pentru a ne califica. Să vedem în ce formă vom fi noi. Mai jucăm și în campionat. Astana e favorită, 1-0 e un rezultat excelent pentru ei. Sperăm să întoarcem rezultatul”, a spus Dan Petrescu după meci.
CFR Cluj a pierdut primul meci european din acest sezon, 0-1 în deplasarea cu Astana. Campioana României are șansa că își ia revanșa peste o săptămână, la retur, pe teren propriu. Până atunci, CFR debutează și în Liga 1 Betano, la Cluj, cu Poli Iași.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER