Dan Petrescu: „Dacă înscriam pentru 3-2, Stuttgart-ul tremura!”

Visul frumos s-a spulberat pentru Unirea. 10 minute au sperat
ialomițenii că se pot califica, nemții dezlănțuind un adevărat
blitzkrieg la poarta lui Arlauskis. Dan Petrescu crede că absențele
lui Maftei și Galamaz au fost decisive, dar susține că rămâne cu o
impresie pozitivă după această campanie.

E foarte greu să întorci trei goluri ușor primite.
Chiar dacă nu am vrut să pun accent pe absenții noștri, lipsa lor
din teren a fost decisivă astăzi. S-a simțit lipsa lor, în primul
rând a lui Maftei. Am făcut opt puncte, am băgat gol aproape meci
de meci, avem un golaveraj pozitiv, nu am ce să le reproșez
jucătorilor.
„, a spus după meci Dan Petrescu, la TVR
1.

Bursucul recunoaște că s-a temut în mod deosebit de Marica și este
de părere că echipa sa ar fi putut să întoarcă rezultatul dacă
înscria și golul doi: „yAm auzit înainte de meci că Marica
nu dăduse niciun gol și chiar mi-era frică să nu spargă gheața
chiar azi. dacă în minutu 70-80 făceam 3-2, cei de la Stuttgart ar
fi tremurat
.”

Unirea a avut o nouă față în repriza secundă, grație mobilizării
exemplare. Dan Petrescu i-a impulsionat pe jucători la vestiar și
regretă că nu a putut să îi determine pe români să iasă în stradă,
după o calificare istorică:”La vestiar am făcut o ședință
un pic mai dură, pentru că ar fi fost urât să ieșim cu capul plecat
din UCL. Am ieșit cu capul sus. Dacă ajungeam în optimi poate că
scoteam lumea în stradă în România.

Publicat: 10 12. 2009, 00:07
Actualizat: 10 12. 2009, 00:10