Dan Petrescu, ironizat de Helmut Duckadam înaintea meciului din Malta: „CFR e favorită și pe ciment! Anul trecut a plâns o săptămână”

Dan Petrescu se teme și de duelul cu maltezii de la Floriana, iar tehnicianul a fost ironizat de Helmut Duckadam înaintea partidei din Malta.

Fostul mare portar și-a adus aminte de dubla cu Astana de anul trecut, atunci când Dan Petrescu a avut numai cuvinte de laudă pentru echipa lui Dorin Rotariu. Tehnicianul a avut însă dreptate, CFR tremurând serios pentru calificarea în turul al doilea preliminar din Liga Campionilor, după 0-1 în tur și 3-1 în returul din Gruia.

Helmut Duckadam l-a ironizat pe Dan Petrescu: „Anul trecut a plâns o săptămână!”

”A fost și anul trecut cu Astana, a plâns o săptămână înaintea meciului. Dacă și cu Malta spui că mergi în America de Sud… Mi se pare puțin ridicolă această abordare, cred că lumea s-a plictisit deja. CFR e favorită oriunde s-ar juca, pe ciment, pe sintetic, oriunde. Nu mai e fotbalul de altădată, să le dai 10 celor din Malta, dar CFR e favorită”, a spus fostul oficial de la FCSB, la Digi Sport.

„De fapt, nu mergem în Malta, ci în America de Sud. Sunt 10 titulari străini și un maltez care joacă în națională. O să vedeți 4 brazilieni, 3 argentinieni, un senegalez și doi italieni. Șansele sunt egale”, a avertizat Dan Petrescu înaintea partidei de miercuri seara, care nu va fi transmisă la TV.

Floriana La Valleta devenit campioană în sezonul 2019-2020 după ce prima ligă malteză a fost înghețată. Trebuiau să se dispute 26 de etape, s-au jucat doar 20, iar FC Floriana a primit titlul, fiind la un avans de 3 puncte față de FC Valletta, echipa de pe locul 2. Ultimul meci oficial l-a disputat pe 6 martie 2020, în vreme ce la final de iulie a jucat două partide amicale, ambele remize, cu Hibernians Paola (Malta).

Dacă trece de Floriana, CFR va da peste Dinamo Zagreb în următorul tur preliminar din Liga Campionilor.

Publicat: 19 08. 2020, 20:24
Actualizat: 19 08. 2020, 20:27