La o zi după succesul istoric de pe „Ibrox Park”, Daniel Tudor se pregătea să facă ce știe el mai bine: să se antreneze. De fericire, eroul de la Glasgow a dormit doar câteva ore în noaptea de după victoria cu Rangers, iar a doua zi a preferat să meargă pentru recuperare la baza de la Urziceni, adică acolo unde a început totul.
-Daniel, mai visai tu să aperi în Liga Campionilor la 35 de ani? -Vreau să le mulțumesc lui Mihai Stoica și lui Dan Petrescu pentru că mi-au prelungit contractul cu un an, deși împlinisem deja 35 și nu apărasem decât două-trei meciuri în sezonul trecut. Nu credeam că mai apuc în veci să debutez la acest nivel și la vârsta asta, dar cred că așa a vrut Dumnezeu, „Miko” să nu poată juca și să nu existe altă variantă pe bancă.
-Ți-a fost frică să nu gafezi, având în vedere că aperi rar la Urziceni? -Ce mai puteam pierde la 35 de ani?! A fost un adevărat infern, dar golul luat repede m-a descătușat. M-am gândit la meciul cu Stuttgart, când am luat gol tot în primele minute și am revenit.
-Cum a fost la penalty? L-a ratat Davis sau l-ai apărat tu? -Am simțit acel 11 metri și cred că experiența m-a ajutat să-l apăr. M-am uitat la adversar tot timpul și mi-am dat seama că vrea să execute fără să privească poarta. Am hotărât atunci să stau pe picioare până când va șuta, iar din modul alergării mi-am dat seama unde va trage. A fost un moment perfect pentru mine.
-Lucrezi special aceste faze la antrenamente sau la Glasgow a fost întâmplare? -Sigur că a fost un moment de mare inspirație, dar îmi place să cred că are legătură și cu pregătirea. Penalty-urile sunt pentru mine o mare provocare. De fiecare dată special rămân după antrenamente ca să-mi șuteze de la 11 metri Dumitru Stângaciu, antrenorul cu portarii. Îmi place să exersez aceste faze și uite că mi-au prins bine. Am apărat mai multe astfel de lovituri în cariera mea. Sper să nu fie ultima.
-Ai primit mesaje de felicitare după meci? -Eu nu prea sunt obișnuit cu faima, dar aseară am primit mai multe mesaje de felicitare ca de Revelion. Primul care m-a luat în brațe a fost însă Arlauskis, un băiat extraordinar, care apără senzațional pentru vârsta lui. „Miko” va ajunge mare. Nu m-a deranjat să fiu rezerva lui.
2 meciuri jucase Daniel Tudor pentru Urziceni în Liga I înainte de partida de la Glasgow, care a reprezentat și debutul său în cupele europene
VIDEO VEZI AICI CUM A APĂ‚RAT DANIEL TUDOR PENALTY-UL DIN PARTIDA CU GLASGOW RANGERS
Primele calcule serioase pentru optimi
Prin succesul obținut marți seara pe „Ibrox Park”, Unirea Urziceni a reușit să stârnească din nou visurile microbiștilor români, care se gândesc de mult la o calificare în primăvara Ligii Campionilor. În acest moment, echipa lui Dan Petrescu se află pe locul doi, la două, respectiv trei puncte distanță față de Stuttgart și Rangers. Pentru a fi sigură că va continua și de la primăvară în Europa, Unirea mai are nevoie de un succes. Cea mai facilă misiune se pare că o are în următorul meci, cu același adversar, Glasgow Rangers. Dacă încă trei puncte obținute cu scoțienii ar asigura trecerea măcar în Europa League, ialomițenii ar mai trebui să obțină un egal, fie cu Sevilla acasă, fie cu Stuttgart în deplasare, pentru a rămâne între cele mai bune 16 echipe din Europa. Dacă destinul Unirii va fi unul fericit, cel mai câștigat poate fi chiar Dumitru Bucșaru. Patronul Unirii va beneficia, pe lângă o cotă crescută a fotbaliștilor pe care-i are la echipă, și de o sumă importantă rezultată în urma punctelor și a eventualei calificări. (Nicu Bădescu)
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER