De ce mai ai nevoie de portar dacă îl ai pe Moți? Șase goalkeeperi, despre paradele secolului făcute de un fundaș: „Dacă ai valoare, dai gol, dar trebuie să ai asta”

De ce mai ai nevoie de portar dacă îl ai pe Moți? Șase goalkeeperi, despre paradele secolului făcute de un fundaș:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Ion Voinescu, Cristian Munteanu, Florin Prunea, Cristian Bălgrădean, Helmuth Duckadam și Florin Matache au analizat pentru ProSport prestația lui Cosmin Moți, fundașul ale cărui parade au calificat echipa bulgară Ludogoreț în grupele Champions League, în dauna Stelei.

Steaua a ratat calificarea în grupele Ligii Campionilor după cel mai dureros scenariu posibil. Ludogoreț a marcat singurul gol al returului de la Sofia în minutul 90, reușind astfel să egaleze situația în dubla manșă și să trimită meciul în prelungiri. După ce nu a contat pe teren în cele 30 de minute de prelungire, Steaua părea să aibă parte de un avantaj considerabil în momentul executării loviturilor de departajare: eliminarea portarului Stoyanov din minutul 119 în condițiile în care bulgarii făcuseră toate cele trei schimbări. Impasul în care campioana Bulgariei intrase a fost rezolvat chiar de Cosmin Moți. Fostul fundaș al lui Dinamo a transformat prima lovitură de departajare a echipei sale și a parat execuțiile lui Pârvulescu și Râpă. ProSport a discutat cu portarii importanți din fotbalul românesc care au analizat prestația portarului de conjunctură Cosmin Moți.

„M-a supărat foarte mult Gâlcă”

Ion Voinescu (85 de ani), fostul portar de legendă al Stelei din perioada 1950-1963 apreciază curajul lui Moți de a prelua rolul de portar, dar consideră că hazardul a avut un rol însemnat pentru performanța fundașului în vârstă de de 29 de ani: „Moți a fost un jucător curajos. Să te oferi să fii portar pentru prima dată în viața ta, e nevoie de foarte, foarte multă nebunie. Dacă meciul s-ar juca astăzi, el nu ar mai apăra niciun penalty. A fost o întâmplare care se va mai repeta secolul următor”. Voinescu consideră că Gâlcă a avut partea lui de vină: „M-a supărat foarte mult Gâlcă, mi se pare că meciul a fost pierdut pe mâna lui. Nu a știut să desemneze executanții. De ce l-a scos pe Sânmărtean? Putea oricând să aibă o lovitură de la 11 metri imparabilă”.

Întrebat de reporterii ProSport dacă de-a lungul carierei a avut vreun coleg care să se evidențieze la antrenamente între buturi, fostul portar al Stelei a replicat: „Nu, niciodată. Pentru asta exista întotdeauna portarul de rezervă”, s-a amuzat Ion Voinescu. „Au fost unii cărora li s-a părut că intrarea lui Moți în poartă este echivalentă cu o situație mai mult decât favorabilă. Nu vreau să dau nume, dar nu s-au concentrat, tocmai de asta au executat loviturile de departajare în apropierea portarului. Au crezut că pot să-l umilească”, a completat Ion Voinescu.


Ion Voinescu a câștigat campionatul României în 1951, 1952, 1953, 1956, 1960 și 1961. „Țop” a fost convocat la națională la vârsta de 17 ani

„Rămâneam după antrenamente la Săftica și făceam pariuri pe bere”

Cristian Munteanu (39 de ani), fostul portar al lui Dinamo și coechipier cu Moți la adversara tradițională a Stelei nu este mirat de performanța fundașului: „Sincer să fiu, nu am mai văzut așa ceva niciodată, însă mă bucur că a învățat câte ceva de la mine din perioada în care eram colegi de cameră. Rămâneam după antrenamente la Săftica și făceam pariuri pe bere. Am remarcat că avea intuiție la penalty-uri. Aseară mă uitam la meci și am spus că va apăra două lovituri”. Ieșirea excelentă pe centrare a lui Moți din minutul 120 este însă inexplicabilă pentru Munteanu: „Nu pot să îmi explic cum a ieșit pe centrarea aceea precum un portar autentic. A plutit peste un grup de jucători, cu mâinile întinse. Ca portar trebuie să ai un dram de nebunie, iar el se încadrează la acest aspect”.

Cristi Munteanu critică decizia lui Prepeliță, căpitanul Stelei care a preferat ca primii care încep seria penalty-urilor să fie jucătorii bulgari: „Cel mai bine e să dai primul ca să pui presiune pe adversar. Nu știu ce a fost în capul lui Prepeliță. Steliștii s-au speriat după ce Moți l-a apărat pe primul, au tras cu frică. Cosmin i-a intimidat și cu mișcările acelea de pe linia porții”.


Cristian Munteanu, fostul portar al lui Dinamo, a anticipat ieri faptul că Moți va apăra două lovituri de departajare

„Moți a arătat că are stofă de portar”

Florin Prunea (46 de ani), fostul portar al echipei naționale și al lui Dinamo, este și el uluit de derularea evenimentelor de pe stadionul Vasil Levski: „Ce s-a întâmplat ieri cu Moți se petrece o dată la 100 de ani. Totul a fost împotriva Stelei ieri, mi se pare incredibil”. Președintele lui CSMS Iași este de părere că prezența lui Moți în poartă a fost un inconvenient pentru steliști: „Este exact invers. Când ai în față un jucător de câmp, fără experiență în poartă, presiunea este imensă. Vorbesc acum și din punct de vedere tactic. Mingiile pe care le-a scos Moți au arătat că are stofă de portar. Eu am lucrat cu el, intra la antrenamente în poartă. Așa că nu sunt deloc surprins că a ghicit colțul în care au tras steliștii”. În 1994, Prunea a stat în poartă la loviturile de departajare din sfertul de finala România – Suedia de la Campionatul Mondial, însă nu a apărut niciun șut. Mild a ratat primul penalty, trăgând peste poartă.

Despre mișcările care au adus un zâmbet pe buzele celor care urmăreau imparțial partida, fostul portar al naționalei a declarat că au făcut parte din tactica fundașului: „Probabil că Moți a văzut la alți portari cum poți să influențezi un jucător cu care te afli față în față înaintea unei lovituri de departajare. Și uite că a mers”. Prunea consideră că nu are importanță decizia lui Prepeliță de a opta pentru ca bulgarii să execute primii loviturile de la 11 metri: „Nu acolo au pierdut ei calificarea”.


Florin Prunea este în asentimentul tuturor oamenilor din fotbal: ceea ce Moți a reușit în returul contra Stelei nu va mai fi repetat în viitorul apropiat

„Mai intra în poartă și apăra, dar nu în halul ăsta”

Cristian Bălgrădean (26 de ani), noul portar al lui CS U Craiova, a fost coechipier cu Moți la Dinamo timp de doi ani între 2010 și 2012. Bălgrădean este uluit de performanța portarului de conjunctură al lui Ludogoreț: „Moți mi s-a părut ieri cel mai bun jucător al bulgarilor. A avut o evoluție foarte, foarte bună. M-a surprins plăcut. Îmi aduc aminte că la antrenamente ne mai jucam între noi, mai intra în poartă și apăra, dar nu în halul în care a făcut-o contra Stelei”. În opinia lui Bălgrădean, steliștii au avut la loviturile de departajare un atu de care n-au știut să profite: „Tu, ca jucător de câmp, la loviturile de la 11 metri ești obligat să înscrii. Dacă ai un portar în față, e ceva mai greu. El știe toate șmecheriile. Un jucător de câmp aflat pentru prima oară în poartă într-un meci oficial se duce fie în stânga, fie în dreapta. Nu are alte opțiuni”.


Transferat la CS U Craiova, Bălgrădean a caracterizat evoluția lui Moți drept una foarte bună. Cei doi au fost colegi de echipă la Dinamo două sezoane

„A avut acel curaj pe care noi nu l-am avut”

Helmuth Duckadam (55 de ani), președintele de imagine al Stelei, recunoaște că Moți avut o evoluție remarcabilă, dar îi taxează și pe jucătorii Stelei: „Partida s-a jucat în minutul 90, nu la penalty-uri. Asta e, se pare că ne obișnuim cu asta. Trebuie să recunosc, Moți a făcut un joc foarte bun, a avut acel curaj pe care noi nu l-am avut. Nu Moți a parat loviturile de departajare, jucătorii noștri au ratat. Nu are legătură cu latura psihologică faptul că au ratat. Dacă ai valoare marchezi. Dar trebuie să ai așa ceva”, a completat cel supranumit „Eroul de la Sevilla”.


Helmulth Duckadam a rămas cu un gust amar după partida dintre Ludogoreț și Steaua. Fostul mare portar consideră că steliștii au pierdut meciul în minutul 90, nu din cauza prestației lui Cosmin Moți

„Moți rămâne în istoria fotbalului”

Florin Matache, cel care în 2009 era numit „Eroul de la Liberec”, a comentat și el prestația fostului său coleg de echipă. În vârstă de 32 de ani, actualul portar al celor de la Concordia Chiajna, a rememorat momentele în care Moți exersa la antrenamente între buturi: „Ce a făcut el în meciul din Bulgaria este inimaginabil. Mă bucur din suflet pentru el. Și la Dinamo mai cerea mănușile de portar. Ce mai poți să spui despre ce a reușit? Are instinct. E incredibil ce a reușit! Incredibil! Rămâne în istoria fotbalului datorită partidei contra Stelei”, a spus acesta. Întrebat de reporterii ProSport dacă steliștii au tratat superficial loviturile de departajare din cauza faptului că Moți se afla în fața lor, Matache a concluzionat: „Știi cum e, atunci când iese ceva prost, invoci tot felul de lucruri. Nu cred”.


Florin Matache a fost providențial pentru Dinamo în ceea ce acum a rămas în istoria fotbalului românesc drept „Minunea de la Liberec”. Portarul care evoluează acum la Concordia Chiajna a fost și el impresionat de Moți

Sorina Oprițescu / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Gabriel Cotabiță a murit cu o mare durere în suflet! Se plângea soției sale că nu îl mai…
Gabriel Cotabiță a murit cu o mare durere în suflet! Se plângea soției sale că nu îl mai…
Patru nume pot pleca de la FCSB
Patru nume pot pleca de la FCSB
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul să moară: „Era riscant”
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul…
Sârbii nu au avut milă după decizia UEFA în cazul România – Kosovo: „Un lucru este șocant”
Sârbii nu au avut milă după decizia UEFA în cazul România – Kosovo: „Un lucru este șocant”
Luis Phelipe este dorit la o echipă din Superligă! Anunţul făcut astăzi
Luis Phelipe este dorit la o echipă din Superligă! Anunţul făcut astăzi
Temerea lui Gâlcă! El e antrenorul pe care l-a bănuit că-i
Temerea lui Gâlcă! El e antrenorul pe care l-a bănuit că-i "vânează" postul: "Am simţit şi noi, dar a greşit"…
Cum a ajuns să arate Anna Kournikova acum, la 22 de ani după ce era votată „cea mai sexy femeie din lume”
Cum a ajuns să arate Anna Kournikova acum, la 22 de ani după ce era votată „cea mai sexy femeie…
Ronald Gavril face dezvăluiri intime din relaţia cu Anamaria Prodan. Ăsta este marele secret al impresarei!
Ronald Gavril face dezvăluiri intime din relaţia cu Anamaria Prodan. Ăsta este marele secret al impresarei!
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Haos pe șosele, trafic paralizat și viscol în jumătate de ţară. Zona în care zăpada e de jumătate de metru. Ninsorile vor continua în 23 de judeţe
Haos pe șosele, trafic paralizat și viscol în jumătate de ţară. Zona în care zăpada e de jumătate de metru.…
Întrebare de ȘCOALĂ: Câte LATURI are Marea Piramidă din Giza?
Întrebare de ȘCOALĂ: Câte LATURI are Marea Piramidă din Giza?
Sunt consternat! Reacţie tulburătoare după ce Gabriel Cotabiţă a murit la 69 de ani: Am copilărit cu el
Sunt consternat! Reacţie tulburătoare după ce Gabriel Cotabiţă a murit la 69 de ani: Am copilărit cu el
Adevărul despre decesul lui Gabriel Cotabiță. Artistul ar fi fost internat în mare secret de familie. A stat în comă 2 săptămâni și...
Adevărul despre decesul lui Gabriel Cotabiță. Artistul ar fi fost internat în mare secret de familie. A stat în comă…
Harry și Meghan Markle au făcut marele anunț privind mariajul lor. Au pus capăt!
Harry și Meghan Markle au făcut marele anunț privind mariajul lor. Au pus capăt!
De ce a murit, de fapt, Gabriel Cotabiță. România, în stare de ȘOC! titlu personalizat
De ce a murit, de fapt, Gabriel Cotabiță. România, în stare de ȘOC! titlu personalizat
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul a murit la 69 de ani
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul a murit la 69 de…
România este campioană mondială la Counter-Strike 2. Care e „formula” câștigătoare?
România este campioană mondială la Counter-Strike 2. Care e „formula” câștigătoare?
Oţelul sparge ghinionul la Farul, după nouă meciuri fără victorie
Oţelul sparge ghinionul la Farul, după nouă meciuri fără victorie
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste două zile
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste două zile
×