Declarația pentru care Neymar riscă să fie sancționat de UEFA: „Mama m-a educat așa cum trebuie. Pe el nu”. Cine a fost ținta jucătorului
Brazilianul Neymar, cel care la finalul partidei din manșa tur a optimilor Champions League dintre Barcelona și Manchester City, scor 2-1, a fost surprins de camerele televiziunilor certându-se cu un suporter englez, ar putea fi sancționat de UEFA pentru injuriile pe care le-a adus fanului, anunță Bleach Report.
Student la facultatea din Manchester, Hammad, în vârstă de 19 ani, a oferit un interviu pentru o televiziune locală, povestind ce a discutat cu Neymar: „Îmi spunea lucruri fie în portugheză, fie în spaniolă, dar nu reușeam să îl înțeleg. Tot făceam gestul de simulare, că știam că îl enervează. Nu am greșit cu nimic. Orice fan ar fi făcut la fel. Nu vreau să fiu în pericol de a nu mai merge la meciurile echipei mele favorite. Nu l-am înjurat, nici nu înțelegeam ce spun.
Incidentul nu a fost unul serios, dar sper ca data viitoare să nu mai reacționeze la fel”, a spus acesta.
După meci, Neymar a răsdpuns întrebărilor suporterilor referitoare la discuția surprinsă: „Mă jucam cu el doar. A început să mă înjure și discuția s-a încheiat după ce l-am luat peste picior. Ce mi-a spus? Nu pot să repet, nu. Mama m-a educat așa cum trebuie. Ce mama lui nu i-a spus, mama mea m-a învățat”, a fost declarația pentru care brazilianul Barcelonei ar putea fi pedepsit de forul european.
VIDEO CU MOMENTUL DINTRE NEYMAR ȘI FANUL LUI MANCHESTER CITY